Noi probleme înregistrate la Nova Apaserv unde în urma acţiunii de citire a contoarelor s-a depistat că de fapt suma care ar urma să fie încasată de la cetăţeni este mult mai mică decât cea calculată de salariaţii de la compania de apă.
3 miliarde facturate în plus cetăţenilor
Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu a declarat că, în urma regularizărilor după ce au fost citite contoarele abonaţilor, deja pentru primele luni ale acestui an o sumă de 300.000 de lei din bugetul societăţii este pe minus. „
Am început acum să citim contoarele şi când am făcut calculul, facturile sunt cu minus, pentru că ei au facturat din birou şi când mergem acum şi regularizăm…pe primele luni de zile am 3 miliarde minus. 3 miliarde care au fost facturate în plus cetăţenilor şi acum am regularizat cu minus”, a declarat
Florin Ţurcanu.
"Bă, voi sunteţi sănătoşi la cap?"
Mai mult decât atât, şeful CJ susţine că au fost înregistrate situaţii în care unii dintre abonaţi erau plecaţi de mult timp în străinătate dar erau facturaţi în continuare. „
Sunt mulţi care sunt plecaţi de cinci ani de zile şi sunt facturaţi. Sunt firme care sunt radiate la Registrul Comerţului din 2008 şi ai mei facturau şi acum, le-am spus, bă, voi sunteţi sănătoşi la cap? Firma aia nu mai există cum facturezi tu? Dau din umeri, nici un răspuns”, a mai spus
Ţurcanu care a mai menţionat că o altă greşeală a celor de la Nova Apaserv a constat în faptul că au continuat să furnizeze apă către abonaţi în ciuda faptului că respectivii au pe rolul instanţei litigii prin care li se impută sume semnificative de bani din facturi neplătite către falimentara Apa Grup. În consecinţă, şeful CJ susţine că singura soluţie pentru redresarea societăţii este aceea de externalizare aproape în totalitate a serviciilor din structura Nova Apaserv dat fiind faptul că salariaţii acesteia nu îşi îndeplinesc sarcinile de serviciu.
CITEŞTE:
Directorii de la Nova Apaserv stabiliţi după un interviu de 6 ore