Elevii care nu s-au încadrat pe un loc la buget, vor trebuie să achite suma de 15.000 de lei. Concurența este foarte mare.
România nu este deloc fruntașă în Europa la capitolul persoane cu studii superioare. Ba chiar se află pe ultimele locuri, deși sunt multe universități private unde examenele de admitere nu există, iar programul este destul de lejer. Chiar și așa sunt mulți cei care nu reușesc să-și finalizeze studiile în cele din urmă, potrivit news18.ro.
Printre cele mai grele facultăți este Medicina, unde în ultimii ani a crescut și concurența. Ba chiar în 2024, numărul celor înscriși a fost considerabil mai mare față de trecutul apropiat.
La Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila au fost 2.743 candidați care au concurat pentru 735 locuri la buget + 250 locuri la taxă deci o medie de 2,78 -3,73 pe loc (în funcție de ce specializarea aleasă).
Cea mai mare notă în 2024 a fost 10(100 puncte), iar ultima notă la buget pe prima listă în 2024 a fost 8,50 (85pcte).
Au fost admiși și 35 olimpici, iar cei care nu s-au încadrat pentru locurile la buget, dar au intrat pe cele cu taxă vor trebuie să achite 15.000 lei pe an până la finalizarea studiilor. Așadar facultatea de medicină este din nou la mare căutare.
(Foto: wikipedia)
ULTIMA ORĂ: O mașină cu doi oameni s-a răsturnat, intervenție de urgență a pompierilor
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Un căutător de metale a dat peste o bombă în pădure
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Cod Galben de ceață și polei până la amiază
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Cornel Șfaițer pregătește o revoluție la Poli Iași: Aducem jucători în toate compartimentele
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile