Guvernul României împreună cu Banca Mondială au lansat oficial Proiectul privind Învățământul Secundar din România (ROSE), în cadrul unei conferințe ce a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” din București, în data de 3 decembrie.
Proiectul, finanțat printr-un împrumut de 200 milioane de euro acordat de Banca Mondială, va fi implementat de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice până în anul 2022. Acesta va sprijini 80% dintre liceele de stat și 85% dintre facultățile din România, pentru a răspunde problemelor care împiedică tranziția elevilor de la învățământul secundar superior la învățământul terțiar, precum și la finalizarea primului an de facultate.
Proiectul este structurat în trei componente, primele două fiind concepute pentru a aborda aspecte de natură academică și socială a performanței scăzute a elevilor în învățământul secundar superior, precum și în primul an din învățământul superior. Prin aceste două componente sunt finanțate scheme de grant destinate liceelor și instituțiilor publice de învățământ superior. Activitățile eligibile vor include, printre altele: activități remediale, consiliere, orientare profesională, activități special concepute pentru elevii din grupuri dezavantajate, activități de dezvoltare profesională, activități extracurriculare și de informare, mici lucrări de renovare și amenajare a interioarelor clădirilor școlare și achiziții de bunuri.
„Vor fi susținute și activități sistemice, precum: revizuirea programelor școlare, formarea cadrelor didactice și a directorilor, îmbunătățirea condițiilor de formare în Casele Corpului Didactic, elaborarea de materiale de predare-învățare în format digital etc. Valoarea medie a unui grant atât pentru licee, cât și pentru facultăți este în medie de 100.000 euro, pentru o perioadă de patru ani”, a declarat într-un comunicat de presă, Mihaela Huncă, inspector școlar general.
A treia componentă include managementul de proiect și evaluarea impactului politicilor existente, care sprijină financiar elevii din învățământul secundar superior provenind din grupuri dezavantajate. Proiectul își propune, pe parcursul celor 7 ani, să sprijine 1.620.000 de elevi, studenți și cadre didactice, 1.160 de licee și 300 de facultăți de stat. De asemenea, proiectul are ca țintă creșterea ratei de promovare la bacalaureat cu 10%, de la 49,6% la 59%, și reducerea abandonului în ultimul an de liceu de la 6,5% la 3,5% pentru liceele sprijinite în proiect.
CITEȘTE: Universitate la Botoșani? Discuții în biroul primarului cu doi ieșeni importanți: FOTOGALERIE
Redacția Botoșăneanul
Nov 03, 2024
ACCIDENT pe drumul Botoșani – Suceava: Pieton lovit în plin de un șofer de 26 de ani
Redacția Botoșăneanul
Nov 03, 2024
Primarul și-a amintit cum era antreprenor și se chinuia să plătească salariile angajaților – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 03, 2024
Botoșănean dat jos din camion după un control cu nereguli grave
Redacția Botoșăneanul
Nov 03, 2024
Biserică din Botoșani sfințită de mitropolit, moment emoționant pentru preotul paroh
Redacția Botoșăneanul
Nov 03, 2024