A deschis procesul, apoi a plecat în Republica Dominicană, pentru a participa la una dintre cele mai dure competiții, alături de alte vedete din România.
Otilia Brumă, cunoscută cu supranumele Bilionera, cântăreață de muzică dance, reggaetton și latino, este unul dintre Faimoșii care concurează la Survivor România 2022, de la PRO TV, care se desfășoară în Republica Dominicană.
„Sunt moldoveancă, sunt ambițioasă. Sunt așa, dintr-o bucată, mă adaptez destul de repede la condiții”, a spus Otilia înainte de a pleca în Republica Dominicană.
Nu a părăsit România înainte de a-și vizita locurile natale. Otilia Bilionera a adunat peste 8.000 de aprecieri la fotografia din 31 decembrie 2021, după ce a fost acasă, la Tudora, în județul Botoșani, unde a participat la tradițiile specifice zonei.
„Cel mai frumos Revelion este cel petrecut în locurile natale cu familia și originile”, a fost mesajul transmis de Otilia.
Otilia Bilionera a făcut la „Survivor România” 2022 primele declarații despre procesul ei din România cu fostul impresar. Cântăreața în vârstă de 30 de ani a dat de înțeles că nu s-a ales cu prea mulți bani după șapte ani de muncă intensă.
„Eu am venit aici în special pentru a mă autodepăși, pentru a deveni mai puternică, pentru a uita de problemele pe care le am acasă, de procesul pe care îl am, de toată trauma prin care am trecut cu fostul management care, să zic așa, m-a lăsat fără nimic după șapte ani de muncă, și am avut o muncă destul de spectaculoasă. Am venit aici să mă iubesc mai mult și să fiu mai bărbătoasă. Și să nu mai las pe nimeni să profite de mine și să mă mintă”, a declarat Otilia Bilionera la PRO TV.
Cântăreața şi-a dat în judecată fostul impresar, Jhaps Record, punând astfel capăt unei colaborări în urma căreia susţine că nu şi-a primit banii cuveniţi.
„Colaborarea mea cu Jhaps Records a luat sfârșit! Călătoria mea muzicală continuă și vă mulțumesc tuturor pentru susținerea de-a lungul timpului!”, au anunțat, în noiembrie 2020, Otilia Bilionera și Mario Joy, artistul care e în aceeași situație ca Otilia.
„Am tot încercat să negociem din momentul despărțirii, dar nu ne-am înțeles. Noi ceream banii care ni se cuvin, el a refuzat de fiecare dată să ne dea”, a explicat, pentru Fanatik, Mario Joy, colegul de breaslă al Faimoasei de la „Survivor România” 2022.
Așadar, Otilia Bilionera a apelat la justiţie, în joc ar fi vorba despre sute de mii de euro datorate artistei, ale cărei piese „Bilionera” şi „Diamante” au avut succes şi peste hotare.
Fostul impresar al artistei neagă toate acuzaţiile, rămâne de văzut ce se va decide la proces.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025: ANUNȚUL unui șef de la București
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024