Politehnica Iași s-a despărțit, luni seară, de antrenorul Claudiu Niculescu, dar până la meciul cu Metaloglobus, programat sâmbătă, ar putea avea un nou ”principal”.
Imediat după rezilierea pe cale amiabilă a acordului cu Niculescu, oficialii din Copou l-au contactat pe Leo Grozavu, căruia i-au făcut în mod oficial o ofertă pentru a prelua echipa.
Poli Iași l-a dorit cu insistență pe Leontin Grozavu și în vara acestui an, însă antrenorul în vârstă de 55 de ani a refuzat oferta.
Liber de contract după despărțirea de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, încă din octombrie 2021, Grozavu, care a colaborat cu președintele Cornel Șfaițer atât la FC Botoșani, cât și la clubul din Sfântu Gheorghe, ar putea accepta de această dată propunerea moldovenilor, spun surse din cadrul clubului ieșean, mai ales că fostul fundaș este ieșit din fenomen de un an de zile.
Sunt șanse mari ca Grozavu să bată palma cu președintele Șfaițer înainte de meciul de sâmbătă.
Leo Grozavu a antrenat ultima dată în Liga 2 în 2018, un club și mai pretențios decât Poli Iași, Petrolul, unde a stat doar câteva luni și a fost demis din cauza rezultatelor slabe. În acel moment, echipa ploieșteană se afla într-o situație asemănătoare cu a trupei din Copou. Avea un lot complet schimbat, pretenții mari și un buget impresionant pentru liga secundă, potrivit Liga2.ro.
Președintele Consiliului Director al clubului din Copou, Cornel Șfaițer, a recunoscut că a purtat discuții cu Leo Grozavu, căruia i-a făcut o ofertă de a prelua echipa.
”Am avut o discuție cu Leo Grozavu, nu ascund acest lucru. Rămâne să mai discutăm, suntem în tratative. Leo Grozavu e un antrenor cu care am colaborat la Sepsi și la Botoșani, am reușit lucruri frumoase împreună, e un tehnician rutinat, cu multă experiență, care după plecarea de la Sepsi a avut destule oferte concrete din Liga 1. Rămâne să luăm o decizie în zilele următoare. Noi ne dorim să avem antrenor până sâmbătă, la meciul cu Metaloglobus București. Oricum, am vorbit cu jucătorii, ei sunt principalii artizani și aștept ca sâmbătă să dea totul, să fie concentrați și să luăm cele trei puncte. Sper ca publicul să fie alături de echipă în continuare. Eu cred în acest lot, avem un potențial bun și sunt convins că ne putem îndeplini obiectivul, promovarea în SuperLigă”, a declarat, pentru Liga2.ro, președintele Cornel Șfaițer.
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024