Situația familiei Apopei care locuiește pe strada Armoniei din municipiul Botoșani a ajuns în atenția inspectorilor Direcției de Sănătate Publică (DSP), ca urmare a articolului prezentat de Botoșăneanul.
Reprezentanții acestei instituții au efectuat verificări la o zi distanță și au constatat că nu au atribuții să intervină pentru sprijinirea persoanelor care locuiesc în blocul din strada Armoniei și a căror viață poate fi pusă în pericol de cei trei membri ai familiei Apopei, părinții Mircea și Rodica și fiica Oana Mirela.
”Nu este de competența DSP. Este într-adevăr un caz socio-medical dar este al autorității, al Primăriei, prin serviciile sociale și medicale, acea asistență medicală comunitară. Problema copiilor este a Direcției Copilului și problema lor medicală este pur de competența Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Mavromati”,
Ecaterina Chihaia, medic epidemiolog șef DSP Botoșani
Într-adevăr, Legea 487/2002 republicata în 2012, legea sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice arată la unul dintre articole cine anume poate interveni pentru internarea persoanelor cu afecțiuni psihice.
Solicitarea internarii nevoluntare a unei persoane se realizeaza de catre:
a) medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are in ingrijire aceasta persoana;
b) familia persoanei;
c) reprezentantii administratiei publice locale cu atributii in domeniul social-medical si de ordine publica;
d) reprezentantii politiei, jandarmeriei sau ai pompierilor, precum si de catre procuror;
e) instanta de judecata civila, ori de cate ori apreciaza ca starea sanatatii mintale a unei persoane aflate in cursul judecatii ar putea necesita internare nevoluntara.
Motivele solicitarii internarii nevoluntare se certifica sub semnatura de catre persoanele mentionate cu specificarea propriilor date de identitate, descrierea circumstantelor care au condus la solicitarea de internare nevoluntara, a datelor de identitate ale persoanei in cauza si a antecedentelor medicale cunoscute.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024