Familia copilului mort în prag de nebunie: Nu se mai face nimic? VIDEO & FOTOGALERIE
Imagine sfâșietoare pe strada Dreptății din municipiu unde un copil de numai opt ani şi-a găsit sfârşitul sub roţile unei maşini de teren condusă de o botoşăneancă cu permis eliberat de autorităţile italiene. Tatăl şi mama copilului aproape că s-au prăbuşit de durere la doar câţiva metri de locul în care zăcea copilul lor.
După plecarea ambulanţei şi constatarea decesului de către medici, locul în care se afla maşina implicată în accident a fost împrejmuit de forţele de ordine. Corpul băiatului a rămas sub autoturism în aşteptarea poliţiştilor criminalişti pentru efectuarea cercetărilor producerii evenimentului rutier la faţa locului. Au fost solicitate să intervină la faţa locului mai multe echipaje de jandarmi şi poliţişti care să ţină la distanţă mulţimea de gură cască dar şi pentru a înăbuşi orice încercare de agresiune asupra şoferiţei.
Tatăl şi mama băiatului de 8 ani au încercat în zadar să ajungă la trupul acestuia pentru a-l putea plânge de aproape. Înnebuniţi de durere ei cereau continuu ca medicii să mai încerce să-l resusciteze pe micuţ.
„De ce nu se mai face nimic? Poate se mai poate face ceva…de ce a plecat salvarea? Chiar u se poate face nimic aici decât dacă sunt bani? Atât? Doar dacă se dau bani, atât se face?”.
„Tu mie ca părinte să-mi spui asta, lasă-mă, ce organ de ordine eşti tu? Arată-mi unde-i individa”.
„De ce pe ea o lăsaţi şi pe mine nu mă lăsaţi, de ce?. Protejaţi o criminală de aia, nu se poate”.
Pe bordura unui trotuar se afla cel mai probabil bunica copilului mort care nici nu se mai putea ţine pe picioare şi jelea continuu. Mama şi tatăl acestuia se plimbau dintr-o parte în alta şi încercau la anumite intervale de timp să treacă de cordonul poliţiştilor şi jandarmilor pentru a ajunge la locul în care băiatul zăcea sub maşină. O altă apropiată a familiei a cerut voie, fără succes, să aprindă o lumânare la căpătâiul băiatului. Într-un final lumina a fost aprinsă la colţul blocului la aproximativ 10 metri depărtate de trupul băiatului.
CITEŞTE:
Şoferiţa din Touareg aproape linşată – VIDEO: Lăsaţi-mă să văd faţa criminalei