Familia primarului reședință de județ, Cătălin Flutur a ajuns la Liceul de Artă Ștefan Luchian unde și-a exercitat dreptul prevăzut de Constituția României.
Cătălin Flutur era însoțit de soția Gabriela, de doi dintre fiii săi, Mircea cu soția și Cosmin, dar și de unica nepoțică Victoria, care s-a născut în preajma sărbătorilor pascale.
„Este foarte important, pentru România este un vot extraordinar pentru că Europa ne-a ajutat atât de mult și trebuie să rămânem în Europa, iar noi trebuie să fim țara din primele rânduri din Europa. Cum la fel de important este și votul pentru referendum. Mi-am exercitat dreptul de vot, pe toate trei le-am pus în urnă. Ați văzut că am venit cu mic cu mare la acest vot și doresc ca toți botoșănenii, să vină cu familii întregi să voteze pentru că este un vot foarte important pentru România”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Primarul s-a salutat cu grupul liberal care a ajuns la Liceul de Artă alături de care a rămas pentru o serie de discuții privitoare la această importantă zi pentru români și România.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Valeriu Iftime: Gata cu lucrurile de mântuială
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024