Compania Multiagra din Vlăsineşti, fondată de Gheorghe Portariuc, tatăl primarului din Botoşani, a fost preluată de fondul de investiţii american Anholt Investment, prin subsidiara Southern Harvest Partners într-o tranzacţie estimată la câteva milioane de euro, scriu reporterii de la Ziarul Financiar.
Americanii îşi consolidează prin această tranzacţie portofoliul din judeţul Botoşani, la un an distanţă după achiziţia fermelor Agraria Nord şi Arland, care exploatau cumulat 6.000 de hectare de teren arabil, pentru 11 milioane de euro. Înfiinţată în 1998, Multiagra exploatează în prezent 1.460 de hectare, iar producţia de grâu, floarea-soarelui, seminţe de dovleac, soia, rapiţă şi porumb pe care o realizează merge în principal la export, destinaţiile de anul trecut fiind Germania şi Ungaria.
Fostul proprietar al Multiagra, care mai deţine o afacere în comerţ, spune că deocamdată nu vizează businessuri noi, alte investiţii viitoare depinzând de evoluţia economică. El susţine că agricultura poate fi o afacere profitabilă, dar acuză lipsa de susţinere a fermierilor din partea statului. Ovidiu Portariuc (38 de ani), fiul lui Gheorghe Portariuc, este primarul oraşului Botoşani din 2012, fiind membru PSD.
Preluarea Multiagra este a treia tranzacţie din domeniul agricol anunţată în decurs de o săptămână, după cele prin care grupul irlandez Origin Enterprises a devenit proprietarul distribuitorilor de îngrăşăminte, produse fitosanitare şi seminţe Redoxim Timişoara şi Comfert din Bacău.
Nereguli prin Piața Centrală: Șoferi pe legea lor și mizerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Declarația zilei 14 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 14, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 14, 2024