Pentru că au acumulat datorii la serviciile de apă și canalizare o serie de familii din municipiul Botoșani au primit aviz de întrerupere a acestui serviciu.
Echipajele societății Nova Apaserv au avut pe lista de debranșări trei locuințe unde s-au înregistrat restanțe, în Centrul Istoric, precum și pe strada Armoniei.
În Centrul Vechi, aproape de parcarea de la Semnal, o familie avea nici mai mult, nici mai puțin de 64 de facturi neplătite care se ridicau la suma de 5.379 de lei.
Muncitorii de la compania de apă însoțiți de un echipaj de jandarmi au săpat pentru a ajunge la branșament, însă au constatat că racordul este pentru trei familii. Având în vedere că a fost vorba despre o locuință socială s-a obținut acceptul societății Locativa pentru a se intra în interior ca să se intervină la instalația familiei cu datorii.
Ulterior, echipajele SC Nova Apaserv SA s-au deplasat în spate la hotelul Rareș, unde de asemenea la o locuință datoriile la apă se ridicau la suma de 1.200 de lei. Respectivii datornici nu au permis accesul muncitorilor în locuință pe motiv că au vorbit cu directorul societății și ar avea un grafic de reeșalonare.
Oamenii din zonă s-au adunat ca la spectacol și s-au arătat nemulțumiți atât de debranșările planificate la datornici cât și de modul în care sunt tratați în general, plângându-se că vor să muncească, dar nu sunt primiți nicăieri și dacă li s-ar sista ajutorul social, probabil că ar muri de foame.
Au fost nemulțumiți și de prezența jandarmilor la activitatea de debranșare.
„Dacă ne taie apa și socialul mergem și ne spălăm în fântânile din Centrul Vechi”, spunea o femeie nemulțumită că nu are unde munci.
Ultima oprire a echipelor Nova Apaserv a fost pe strada Armoniei, la o familie care avea adunate datorii la serviciile de apă și canalizare de aproape 2.000 de lei.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024