Fântânile arteziene din Centrul Vechi distruse cu ranga, Primăria promite măsuri – VIDEO
Modernizările efectuate în Centrul Vechi fac deja obiectul mai multor distrugeri. În ciuda monitorizării video a respectivei zone faptele antisociale nu pot fi deocamdată oprite.
În luna august au avut loc mai multe incidente sesizate la Dispeceratul Poliţiei Locale sau surprinse pe camerele de supraveghere. Astfel, un tânăr a lovit cu o rangă fântâna arteziană de la Modarom dată în folosinţă în urmă cu mai puţin de un an, iar un grup de tineri a distrus tencuiala magazinului Dovani, grupul fiind observat cu ajutorul camerelor de supraveghere. Tot în Centrul Istoric, Lângă Biserica Uspenia, un grup de tineri romi lovea cu un obiect instalaţiile fântânii arteziene. „Primăria Municipiului Botoşani a demarat prin intermediul Poliţiei Locale toate acţiunile legale pentru sancţionarea persoanelor care se fac vinovate de aceste fapte. Primăria consideră aceste practici ca fiind intolerabile şi va iniţia ample acţiuni de identificare şi combatere a acestor fapte antisociale”, se arată într-un comunicat trimis de Primăria Botoşani. Municipalitatea roagă cetăţenii care sesizează aceste fapte să le aducă la cunoştinţa Poliţiei Locale în cel mai scurt timp la 0231.513100 sau prin apelul de urgenţă 112.