Soţul de la PDL, i-a fost dată afară de PSD, deşi în campanie a susţinut USL
Imediat, în şedinţa
CJ Botoşani de miercuri, în care s-a decis schimbarea lui Petru Pavăl, a cerut să ia cuvântul o consilieră care vorbeşte foarte rar în plen. Este
vorba de fosta social-democrată, actual liberală,
Luiza Alexandru. Ca argument care să desfiinţeze sintagma „Alianţa Răului”, aşa cum au denumit PSD-iştii coalizarea PNL cu PDL, ea a relatat ce a păţit bărbatul său,
Daniel Alexandru (foto dreapta).
„Soţul meu a fost cunoscut ca membru al Partidului Democrat Liberal. În campania soţul meu a susţinut USL-ul, deci soţul meu a fost aproape de USL toată campania şi nimeni nu cred că poate că conteste acest lucru. Deci, în momentul în care USL a ajuns la guvernare, primul lucru care i s-a cerut soţului meu de preşedintele PSD-ist, i s-a cerut demisia. Deşi m-am dus şi i-am explicat şi s-au făcut demersuri în repetate rânduri ca să nu aibă loc acest lucru, totuşi, soţul meu a părăsit ANRSC-ul, la iniţiativa preşedintelui social-democrat”, a afirmat
Luiza Alexandru (foto dreapta, jos).
Iar acum PSD-istul face "Alianţa Răului" cu-n PDL-ist
Consiliera de la judeţ a adăugat că
Daniel Alexandru a fost lăsat fără funcţia de
director adjunct la Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) înainte de ruperea USL, iar acum,
„dl preşedinte PSD-ist, face echipă cu fostul director PDL-ist”, adică, ceea ce reproşează social-democraţii liberalilor, că s-au aliat cu PDL-iştii, fac şi ei acolo unde au posibilitatea.
„Adică se poate şi invers”, a concluzionat
Florin Ţurcanu, preşedintele CJ Botoşani, în timp ce
Gheorghe Vâzdoagă a replicat că, „
aducem o problemă personală într-un interes public”. Şi mai plastic s-a dovedit a fi reprezentantul PP-DD.
„Pe noi, ce de la PP-DD, nu ne interesează cum vă cuplaţi dvs.”, a declarat
Dorin Ciuştea.
O familie de politcieni. De toate culorile
Membru PDL la acea dată,
Daniel Alexandru a candidat în 2011 pentru o funcţie
la organizaţia municipală, însă nu a reuşit să o dobândească şi după ce tocmai Cristian Achiţei, cel votat ieri inclusiv de
Luiza Alexandru pentru funcţia de vicepreşedinte al CJ Botoşani, le-a transmis de la tribună delegaţilor să nu voteze un membru de partid a cărei soţie este la PSD. Asta după ce fusese şi PDL-istă. Ulterior,
Luiza Alexandru a trecut la PNL, dobândind un mandat de consilier judeţean, iar
Daniel Alexandru, după ce a susţinut USL în campanie, a devenit preşedintele PER Botoşani şi director adjunct la RADET Bucureşti.
Luiza Alexandru este fiica lui
Gheorghe Epuraş (foto stânga), fost consilier judeţean şi local PNL.
(S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Ameninţări cu răzbunarea, voturi imposibile şi dubioşenii la PDL
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
PDL-istă exclusă din partid, a trecut la PSD şi a prins loc eligibil la PNL