Săptămâna de lucru s-a încheiat la Botoșani cu o vizită parlamentară și cu o mare promisiune din partea ministrului prezent în Palatul Administrativ.
Ieșeanul Costel Alexe care a luat portofoliul de la Mediu a arătat că pe viitor nu ar fi de rău augur ca la Botoșani să fie convocată o ședință cu toți miniștrii din Guvern.
„Ar fi ideal dacă în viitorul apropiat, fără să politizăm, indiferent cine va conduce Guvernul României, să facem și o ședință de Guvern la Botoșani și nu doar la Botoșani ci în mai multe județe din această regiune care, trebuie să recunoaștem, este mult mai vitregită decât altele”,
Costel Alexe, ministrul mediului, apelor și pădurilor
Fără a nominaliza pe cineva anume, ministrul Mediului a spus că pe lângă oamenii profesioniști, în funcții importante sunt și persoane care nu fac cinste administrației. Acestora le-a recomandat să plece acasă.
„Cred că România are foarte mulți buni specialiști și la nivel de Parlament, dincolo de culoarea politică și la nivel de administrație publică locală. Oameni care pot să aducă un plus valoare actului guvernamental din România. E drept, trebuie să recunoaștem că nu există pădure fără uscături, iar menirea noastră este ca acei colegi care nu înțeleg care este scopul funcției administrative să plece singuri, să nu avem discuții”,
Costel Alexe, ministrul mediului, apelor și pădurilor
Ministrul a mai prezentat o serie de „oameni dedicați” care au fost omiși la prezentarea din sala Nicolae Iorga iar mai apoi s-a referit la sistemele integrate de management deșeuri care nu funcționează eficient în România.
În acest context, Uniunea Europeană a anunțat deja că nu mai finanțează depozite ecologice de preluare a deșeurilor sau incineratoare.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Angajări la Urgențe: POSTURILE scoase la concurs
Oana Sava
Nov 15, 2024
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024