Susținerea proiectului de management a avut loc miercuri, iar comisia de concurs a făcut public rezultatul.
S-a organizat examen pentru postul de manager la Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga. Unica candidată înscrisă a fost Larisa Magdalena, care mai întâi a fost admisă la etapa selecției dosarelor.
Ulterior, și-a făcut public pe site-ul unității medicale proiectul de management. Iar miercuri a prezentat lucrarea în fața comisiei de organizare a concursului.
Și a obținut 9,50 la susținerea și evaluarea proiectului de management, respectiv 9,48 la evaluarea atribuțiilor manageriale. Astfel că a promovat concursul cu notă finală de 9,53.
Având în vedere că este singura candidată înscrisă, cel mai probabil nu vor fi contestații.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul unității, salariul net al managerului de la Sanatoriul Podriga este de 13.767 lei.
Larisa Magdalena este soția administratorului public al Primăriei Botoșani, Mircea Magdalena, cel care a fost ales în luna februarie a anului 2023 președintele Organizației Tineretului Social Democrat (TSD) de la municipiul Botoșani.
Odată cu ieșirea din starea de alertă, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a numit-o pe Larisa Andreea Magdalena în locul Oanei Norses. Iar ulterior s-a procedat la organizarea concursului.
Crin Antonescu ajunge la Botoșani la finele săptămânii
Gabriela Erdic
Mar 18, 2025
Adrian Mutu a fost dat afara de la Petrolul după eșecul cu FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Dispar bancomatele din România: Cu ce vor fi înlocuite ATM-urile
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile