Cel puţin asta a declarat liberalul Viorel Grigoraş, administratorul unei cunoscute firme de transport persoane, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc vineri la sediul PNL.
Şi asta în condiţiile în care, potrivit proiectului de buget în forma actuală, Executivul nu ar mai fi alocat fonduri pentru subvenţionarea tichetelor de călătorie pentru anumite categorii de persoane. Singurii bani alocaţi sunt restanţele pe care statul le-a înregistrat în rîndul firmelor de transport cărora nu le-a decontat suma integrală pe 2009 pentru aceste beneficii.
„Partea la care vreau să mă refer vizează un amendament pe care şi eu prin parlamentarii botoşăneni am căutat să îl susţinem, un of mai vechi la nostru al transportatorilor rutieri de persoane şi anume dacă anul trecut banii pentru reducerea biletelor de călătorie la unele persoane s-a dat numai pe 4 luni şi speram într-o revenire, anul acesta o dată cu acest proiect, ne îngroapă pe toţi, noi pe data de 14-15 ianuarie ne întîlnim operatorii de transport persoane din România, care suntem afiliaţi la Federaţia Operatorului Român de Transport şi vom lua decizie de comun acord”, a declarat Viorel Grigoraş
Viorel Grigoraş susţine că nu exclude varianta creionării unor acţiuni de protest a transportatorilor, însă acest lucru se va decide la Braşov.
Suma totală pentru decontarea tichetelor de călătorie la nivelul judeţului Botoşani pentru un singur an, este de 20.000 de lei.
Beneficiau de aceste reduceri ale tichetelor de călătorie veteranii de război sau pensionarii.