Tânăra de 21 de ani care și-a omorât copilul cu sânge rece a contestat măsura arestului preventiv.
A făcut-o prin intermediul apărătorului legal care a contestat măsura preventivă de libertate.
Acţiune a fost deschisă la Tribunalul Botoșani într-o ședință care s-a desfășurat astăzi, 24 octombrie 2017 și în cadrul căreia procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au cerut prelungirea cu încă 30 de zile a arestului preventiv.
Instanța de judecată și-a însușit propunerea procurorilor.
”Prelungeşte arestarea preventivă a inculpatei Boghian Gabriela, în prezent arestată preventiv în arestul IPJ Botoşani, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de „omor” pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29 octombrie 2017 până la data de 27 noiembrie 2017, inclusiv. Respinge cererea apărătorului ales de înlocuire a măsurii arestului preventiv”,
Sentință Tribunalul Botoșani
Reamintim faptul că bebelușul fetei de 21 de ani, originară din Ungureni, a fost găsit într-un canal de colectare a apelor uzate, de la Poligonul ACR spre finele lunii trecute.
Fapta a fost scoasă la iveală de gazda fetei care a știut-o însărcinată, dar care nu a văzut ulterior copilul și confirmată, printre alte probe, de declarațiile unui taximetrist.
Gabriela Boghian și-a omorât bebelușul, un băiețel, imediat după ce a ieșit din Maternitate.
Jucător de la FC Botoșani convocat în premieră la naționala altei țări
Gabriela Erdic
Mar 03, 2025
Tineri prinși de jandarmi în timp ce își împărțeau produsele furate dintr-un supermarket
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
O botoșăneancă a ajuns în finala Galei Excelenței în Asistență Socială
Oana Sava
Mar 03, 2025
Polițiști premiați de Poliția Română pentru că au refuzat să ia mită în trafic
Gabriela Erdic
Mar 03, 2025
Bugetul Primăriei din 2025 în dezbatere publică – INVESTIȚIILE propuse de primar în acest an
Gabriela Erdic
Mar 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile