Ar putea umple o încăpere cu cele peste 50 de costume populare pe care le-a adunat de-a lungul vremii. Fiecare spune o poveste şi toate sunt moşteniri pe care le duce mai departe.
Iustina Irimia, artistă și una dintre Fetele de la Botoșani, are o colecție impresionantă de costume populare. Totul are legătură cu ceea ce face ea. Are zeci de astfel de ţinute, primite ori cumpărate, se mândreşte tare cu ele, dar şi cu tradiţia românească.
”Îmi plac foarte multe toate aceste elemente ale costumului popular, de mică am fost pasionată de folclor, cumva din familie am preluat dragostea pentru tradiţii, pentru folclor, pentru muzica populară, pentru că pana la urma asta sunt: o interpetă de muzică populară şi atunci am început uşor să colecţionez”, a spus la Observator.Tv Iustina Irimia.
Astăzi, Iustina Irimia poate umple o încăpere cu cele peste 50 de costume populare pe care le-a adunat de-a lungul vremii. Fiecare spune o poveste şi toate sunt moşteniri pe care le duce mai departe.
Multe provin din Botoşani, acolo unde sunt de altfel toate începuturile artistei.
Dar în colecţia ei îşi găsesc loc şi cămăşi populare din Bucovina ori din Suceava dar şi traiste ori năframe. De fiecare în parte, Iustina a legat câte o amintire.
”Trăistuţa roşie are peste 20 de ani, am primit-o de la bunica cadou în momentul în care am început să cânt. La primul festival la care am fost în anul 2000, o port aproape de fiecare dată pe scenă, e un fel de talisman norocos”, povestește Iustina Irimia.
La fel îi sunt şi iile. Unele cumpărate, altele primite, spune mai departe povestea la Observator.Tv. Sunt brodate manual, ca acum două mii de ani, când au apărut prima dată. Iar Iustina le poartă cu aceeaşi mândrie cu care le purtau pe vremuri femeile la hora din sat ori la slujbele de duminică.
Nu e specialistă în folclor, însă e pasionată de tradiţie. Şi deja ştie să deosebească ia originală de una contrafăcută.
Video AICI
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Angajări la Ambulanța Botoșani: CINCI posturi scoase la concurs
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Botoșăneni atacați pe Pietonalul Unirii: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024