Minora care a fost implicată în dosarul „Sex la Permise”, a devenit majoră ieri, 24 ianuarie 2009. Întrucît a devenit majoră, tînăra a solicitat ieşirea din sistemul de protecţie a copilului, după ce în nenumărate rînduri ea a fugit din centrele de plasament unde era cazată.
„Deci ieri fata a împlinit 18 ani, ea nu mai doreşte să rămînă cu măsuri de protecţie, doreşte revocarea măsurii, noi vom înainta dosarul în instanţă, pentru revocarea acestei măsuri, în decursul zilei de astăzi, colegii mei vor merge împreună cu tînăra la un notar public pentru a da declaraţie pe propria răspundere precum că nu ai doreşte măsura de protecţie şi vrea să plece din sistem”, a afirmat Cecilia Spătar, director adjunct DGASPC.
Reamintim că, scandalul a pornit în urmă cu aproape 2 ani de zile, respectiv în toamna anului 2007, cînd o informaţie legată de aniversarea unei zile de naştere la Serviciul Permise Auto a scos la iveală faptul că minora de 15 la acea vreme, provenită dintr-un centru de plasament a fost invitată la o petrecere. Mai mult, din declaraţiile fetei, rezultă că nu era singura în această situaţie şi că genul de petreceri în instituţii cu tinere din centre ar fi fost o practică obişnuită. Minora şi-a retras apoi declaraţiile spunînd că nu ăşi mai aminteşte ce s-a întîmplat la petrecere. În perioada care a urmat fata a fost gazduită în centre de plasament aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului de unde a fugit de mai multe ori fiind ulterior găsită de poliţişti, ultima dată la Bucureşti.
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024