O fată de la ţară, din judeţul Botoşani, a devenit un adevărat fenomen al sportului românesc.
Deşi nu practicase în copilărie sportul, în numai trei ani Sabina Baltag a devenit triplă campioană europeană, dar şi olimpică, la haltere. Are o voinţă de fier şi provine dintr-o familie de agricultori, născuţi la Hlipiceni, o comună renumită pentru forţa fizică a localnicilor.
Săptămâna trecută, la Buenos Aires, în Argentina, Sabina Baltag, o copilă de 17 ani, aducea României o nouă medalie olimpică, la Jocurile Olimpice de Tineret. În palmele bătătorite, Sabina Baltag a primit medalia de aur la haltere, după ce a ridicat un total de 177 de kilograme. A fost cea mai bună sportivă a lumii la categoria ei, 53 de kilograme. De altfel, Sabina este un adevărat fenomen al sportului românesc, reuşind în numai trei ani să câştige aproape orice competiţie la care a luat parte şi să devină triplă campioană europeană, dar şi olimpică. Dincolo de alura copilărească, se află o ambiţie de fier şi povestea unei fete dintr-un sat de agricultori care şi-a dorit să ajungă pe cele mai înalte culmi ale carierei.
Sabina Baltag s-a născut în comuna Hlipiceni, o comunitate de agriculturi şi crescători de animale. A crescut în casa părintească, mică, după modelul caselor de la ţară din zona respectivă, dar foarte bine îngrijită. Sabina provine dintr-o familie de oameni gospodari obişnuiţi cu cele mai grele munci. La aproape 14 ani, Sabina termina şcoala gimnazială în satul natal. Îşi aduce aminte că nu era pasionată de sport. Activităţile fizice însemnau pentru fata din Hlipiceni munca în gospodărie şi joaca cu ceilalţi copii din sat
”La vremea aceea nu mă gândeam la ceva anume. Nu doream să mă fac ceva în mod special. Nici sport nu doream neapărat să fac”, spune Sabina Baltag pentru Adevărul
Într-o zi la şcoală a venit selecţionerul de la Clubul Sportiv Botoşani, secţia haltere. După un scurt test a fost chemată la o altă probă, la club, la Botoşani.
”Eu eram în timpul orelor. A venit în selecţie şi a vrut să ia copii la haltere. De la ţară. M-a văzut pe mine şi a zis că o să fac o treabă bună, să vin la Botoşani şi să dau o probă. Şi am rămas la haltere. Nu ştiam mare lucru despre haltere şi nu pot explica de ce am luat această decizie. Pur şi simplu aşa am simţit”, spune Sabina Baltag.
Pe scurt, acum trei ani Sabina Baltag a fost legitimată la Clubul Sportiv Botoşani, secţia haltere, şi începea să înveţe de la zero bazele acestui sport.
Dacă Sabina a acceptat rapid această selecţie şi a dorit să se apuce de un sport pe care nu-l cunoştea, părinţii fetei nu au fost de acord. Mai ales mama Sabinei.
”Părinţii nu au fost de acord. În primul rând mama nu a vrut să mă lase, fiindcă este un sport pentru băieţi şi mi-a zis că o să mă dezvolt, o să am muşchi. Le-am spus să mă lase măcar să încerc”, spune Sabina Baltag.
Convinsă şi de antrenori, mama fetei a fost în cele din urmă de acord, iar Sabina a ajuns elevă la Liceul cu Program Sportiv în municipiul Botoşani, dar cazată şi legitimată la Clubul Sportiv Botoşani.
”La început nu am fost de acord. I-am spus că este un sport de băieţi, nu este de fete. Dar ea a vrut şi atunci când Sabina îşi pune ceva în cap trebuie să se întâmple. Este ambiţioasă. Nu am avut încotro şi am încurajat-o pentru că este copilul meu”, spune Doina Baltag, mama fetei.
Au urmat apoi antrenamentele dure la care Sabina dădea tot ce avea mai bun.
”Dorinţa mea era să ajung pe podium şi nu-mi păsa de cât de greu este. A fost foarte multă muncă, dar eu de muncă nu am fugit niciodată”, spune Sabina. Odată cu bătăturile care se înmulţeau în palme, de la ridicat greutăţi din ce în ce mai mari, au început însă să vină şi rezutatele.
Practic, Sabina Baltag a devenit un adevărat fenomen al halterelor în România. În numai trei ani de când practică acest sport a reuşit numeroase performanţe uluitoare. Primul titlu de campioană europeană a venit în 2016, în Polonia. Practica haltere de aproape doi ani. În 2017, Sabina a repetat performanţa la Campionatele Europene U17, din Kosovo. În 2018, a venit şi al treilea titlu de campioană europeană, tot la categoria U 17. La Campionatele Mondiale din Bangkok a reuşit să se califice cu rezultatul obţinut, locul 5 mondial la Jocurile Olimpice pentru Tineret de la Buenos Aires. În luna octombrie a acestui an a participat la această competiţie de top şi a reuşit să obţină medalia de aur, cu 177 de kilograme ridicate, la categoria 53 de kilograme.
”Sunt triplă campioană europeană, acum sunt campioană olimpică dar şi campioană naţională de nenumărate ori”, spune Sabina Baltag.
Cel mai important titlu este evident cel de campioană olimpică.
”A fost foarte greu, nu pot explica ce am simţit acolo, pe podium, când auzeam imnul. Este dincolo de cuvinte”, spune Sabina Baltag.
Antrenorul centrului olimpic de la Botoşani, Mircea Flămând, spune că va încerca să o ţină cât mai multe pe Sabina la Botoşani şi că o pregăteşte pentru marile performanţe de la seniori.
”O să încercăm să o ţinem cât mai mult la Botoşani, am crescut-o şi am obţinut rezultate foarte bune cu ea. Anul viitor va fi promovată la lotul olimpic de seniori. Rezultatul la Jocurile Olimpice este extraordinar şi este rodul unei munci de câţiva ani”, spune Mircea Flămând.
Sabina Baltag spune că secretul său este ambiţia, dar şi o moştenire genetică aparte. Tânăra halterofilă a crescut la ţară, iar tatăl spune că munca şi educaţia primite în mediul rural şi-a spus cuvântul.
”Copiii de aici sunt învăţaţi cu munca. Aici primesc şi o educaţie serioasă. Învaţă să fie serioşi şi să muncească. Să asculte şi să fie ambiţioşi pentru a reuşi”, spune tatăl.
Sabina recunoaşte că o ambiţie aparte o ajută să câştige şi să ridice de trei ori greutate corpului ei.
„Am dorinţa de a ieşi campioană. Când plec la concurs nu mă gândesc dacă pot sau nu. Trebuie să pot. Vreau şi se întâmplă fiindcă îmi doresc cu toată tăria. Corpul trebuie să-mi asculte voinţa. Aşa am învăţat şi de acasă, omul când vrea poate. Dacă nu poţi înseamnă că nu vrei suficient”, spune Sabina Baltag.
În Hlipiceni autorităţile locale şi oamenii locului spun că este o genetică aparte. Aici se nasc oameni puternici.
”Noi avem o tradiţie aici. La Hlipiceni băieţii joacă rugby. Din comună este şi celebrul rugbyst Romeo Gontineac. Din Hlipiceni mai avem şi o altă halterofilă, Bianca Molie. Aici sunt oameni foarte puternici, aşa este genetica oamenilor de aici”, spune viceprimarul din Hlipiceni.
De altfel tatăl Sabinei recunoaşte că în familia sa oamenii au o forţă fizică şi o ambiţie aparte.
Tatăl Sabinei se ocupă cu agricultura, iar mama este plecată la muncă în Germania pentru a-şi ajuta copii. Munca este o constantă a familiei. Atunci când a venit Sabina acasă, după olimpiadă, tatăl se afla la muncile câmpului. Copila nu a mai venit acasă de cinci luni. A stat în cantonamente, a fost la competiţii şi a câştigat medalii. Tatăl a ajuns într-un suflet acasă.
”Aici, la ţară, dacă vrei să ai, trebuie să munceşti. Dar când am aflat că vine acasă, am lăsat tot şi am fugit să o văd. Nu a mai venit acasă de cinci luni”, spune emoţionat tatăl.
De altfel şi mama fetei a venit special acasă pentru a o revedea.
”Ne este dor de ea. Dar asta este viaţa. Suntem foarte mândri de ea. Nu ne-am imaginat că va urca atât de sus atât de repede. Dar suntem foarte bucuroşi. O urmăresc mereu pe internet, la concursuri. Cu sufletul sunt mereu lângă ea“, spune Doina Baltag.
Tânăra halterofilă s-a întors la antrenament şi se pregăteşte pentru Campionatele Mondiale, unde speră să obţină o nouă medalie de aur.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024