Și nu este o glumă. Cel puțin din spusele funcționarilor în cauză.
Situația asta pare să fie valabilă pentru angajații din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani.
Oamenii au declanșat un protest spontan săptămâna asta, prilej cu care și-au vărsat năduful la adresa conducerii. Printre altele, au povestit că lucrează în spirit dictatorial și că sunt păziți asemenea.
„Aici ești la ordin. Ieși cu bilet de voie, la ce instituție din târgul ăsta, din județul ăsta ați mai auzit să se iasă cu bilet de voie? Noi suntem înainte de 1989, nu știați? Ne dă directorul voie ca să ieșim. Există bilet de voie standardizat, la resurse umane. Nu știați că ne-am întors înainte de Revoluție”,
Povestea o angajată din cadrul AJOFM
Directorul Teodor Dimitriu care ar fi artizanul acestei măsuri și-ar petrece o parte din timpul petrecut la birou, cu un ochi pe camerele de supraveghere din instituție.
„Cum ai ieșit din instituție, cum te cheamă în birou. Te vede pe camera video”,
Spunea un alt angajat
Nemulțumirea care i-a determinat să iasă la protest nu a fost totuși partea cu biletele de voie, ci cea în care directorul executiv ar refuza să le majoreze salariile cu 15% pentru complexitatea muncii.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024