Consumul de energie, mai ales în rândul tinerilor, poate deveni periculos în anumite zone ale orașului.
Tocmai de aceea, un administrator de bloc cu locuințe sociale a avut o solicitare la Primăria Botoșani, pentru a se elimina episoadele care ar putea produce pagube.
„La Căminul Textila, cum bine știți dv. parcarea e plină de persoane protejate de Uniunea Europeană. S-a făcut acel magazin, acolo se joacă fotbal, printre mașini. Am loc în spatele blocului și în lateral și dacă dați dlui consilier Eugen Țurcanu, să facem un loc de joacă. Se uită lumea ca la circ, dle primar”,
Ioan Bălan, președintele asociației de locatari
Solicitarea va fi transmisă mai departe la una dintre instituțiilor din subordinea Primăriei și probabil că aceasta va fi Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA).
„Ceea ce nu s-a văzut în buget sunt o serie de lucruri ce revin în bugetele instituțiilor din subordine. Vor fi niște intervenții edilitare la nivel de terenuri de joacă, pentru cei mici în parc. Vorbim de zone speciale pentru câini. Cu aparate la Căminul Textila, chiar nu e o problemă de buget”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Și cetățenii din cartierul Parcul Tineretului au solicitat în nenumărate rânduri un loc de joacă pentru copii.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024