Situaţie ilară la şedinţa Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) programată pentru luni, 19 decembrie 2011 cu începere de la orele 12:00. Doar trei dintre membrii acestei structuri s-au prezentat în sala mare a Palatului Administrativ. După ce au aşteptat aproximativ 10 minute ca şi ceilalţi membri să se alăture şedinţei, într-un final cei prezenţi s-au lăsat păgubaşi şi au amânat discuţiile pentru o dată ulterioară.
Din totalul celor 12 membri ATOP, la întâlnirea de astăzi au fost prezenţi doar Dumitru Codreanu, preşedintele structurii, Silvana Tudorache şi Gheorghe Epuraş. În cadrul întâlnirii de luni punctul principal de discuţie a făcut referire la „Noua organizare a Serviciului Poliţienesc din mediul rural, la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Judeţean”. Reorganizarea acestei instituţii nu a mai fost însă dezbătută din cauza chiulului membrilor ATOP care, din spusele preşedintelui acestei organizaţii nu ar fi fost anunţaţi de cel care s-a ocupat de convocare şi anume un angajat nou în cadrul Consiliului Judeţean.
„Este o scăpare din partea domnului coleg al nostru, el este tânăr, venit pe meseria asta şi eu vorbit una cu el şi el nu ştiu cu cine a vorbit. Am amânat şedinţa pentru data de 27 decembrie de la ora 11:00, vă invităm pe toţi aici, este şi ultima zi de Crăciun, servim un pahar cu apă minerală amestecat cu un pahar de şampanie. Cu certitudine ceilalţi nu au fost anunţaţi, deci băiatul este nou în secretariatul nostru al ATOP-ului, fata cealaltă se pregăteşte de Crăciun iar acesta nu a ştiut să comunice, dacă ştiam… mai bine mă ocupam eu personal”,a afirmat
Dumitru Codreanu, preşedintele ATOP.
Primarul din Flămânzi, Constantin Pitorac şi Vasile Chiru făcuţi consilieri judeţeni peste noapte
„Şedinţa cu cântec” de luni s-a resimţit şi în cazul mapelor care au fost pregătite în vederea dezbaterilor pentru membrii ATOP şi unde au fost sesizate o serie de greşeli în pliantele incluse. Astfel, primarului oraşului Flămânzi Constantin Pitorac şi preşedintelui Blocului Naţional Sindical le-au fost trecute statut de consilieri judeţeni. Vina? Tot a noului angajat.
„Este tot din cauza lui, iar greşeala mea este că nu am verificat înainte de a pleca la tipar”, a mai spus
Dumitru Codreanu.
ATOP este un organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică care s-a constituit şi funcţionează pe lângă Consiliul Judeţean şi care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile legale privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române în scopul asigurării bunei desfăşurări şi sporirii eficienţei serviciului poliţienesc din unitatea administrativ teritorială în care funcţionează.
Componenţa ATOP Botoşani este următoarea: Dumitru Codreanu (preşedinte) şi membrii Roxana Florentina Anuşca, Mihai Clim, Vasile Chiru, Gheorghe Epuraş, Cătălin Flutur, Mihai Jităraşu, Eugen Mirăuţă, Constantin Pitorac, Viorel Şerbănoiu, Silvana Tudorache şi Dumitru Zmău.
Gabriela ERDIC