În vremuri în care mii de elevi din municipiul Botoșani nu au mai văzut o sală de clasă decât câteva săptămâni într-un interval de zece luni de zile, un consilier local s-a gândit că școlilor le lipsește altceva decât elevii și anume un simbol național.
Eugen Țurcanu a descoperit această lipsă la unitățile de învățământ din municipiul Botoșani. El a studiat problema în detaliu și în ședința de la Municipiu din 28 ianuarie, a arătat că Legea Drapelului indică faptul că drapelul României se arborează permanent pe edificiile și sediile autorităților și instituțiilor publice, la partide, unități de învățământ sau cultură.
Așadar...
„Propun ca la toate unitățile de învățământ, am spus-o și în primul mandat de consilier, dar a rămas fără ecou propunerea mea, să existe un catarg pe care să fie arborat Steagul României. Este o obligație”,
Eugen Țurcanu, consilier local PNL
A studiat totodată și o serie de site-uri de specialitate și a constatat că prețul unui astfel de catarg ajunge la aproximativ 2.500 de lei. Asta, dacă școlile nu decid să obțină un astfel de dispozitiv, în regie proprie.
„Important e ca tânărul să aibă fiorul ăla când vede dimineața când se duce la școală, să inducem starea asta. Nu numai de 1 Decembrie și pe 24 ianuarie, când e festivism, restul e nimic. Punem tricolorul la brâu la costumele populare în iunie și atât. A fi român e în fiecare zi, a-ți iubi patria, o faci în fiecare clipă”,
Eugen Țurcanu, consilier local PNL
A considerat că este necesar ca autoritățile locale să transmită mesajul de naționalism noii generații și nu „niște facțiuni politice care isterizează lumea”.
Intervenției proprii nu i-a dat totuși șanse prea mari, din momentul în care a terminat să și-o argumenteze: „știu că nu o să faceți nimic în sensul ăsta și o să treceți la spate și propunerea asta a „n” oară dar măcar știu că încerc să fac ceva”.
Primarul Cosmin Andrei i-a sugerat să ridice problema, alături de colegii consilieri locali PNL, în consiliile de administrație de la școli, unde au fost nominalizați din postura de aleși.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024