Liderul tinerilor liberali de la municipiu a avut un anunţ inedit la conferinţa de presă organizată săptămânal la sediul PNL. Cum junilor liberali pare să le fi plăcut la nebunie portul tradiţional pe care l-au îmbrăcat la Târgul Agro Zoo, pentru a repeta experienţa au găsit o altă modalitate.
Mai exact, liderul TNL de la municipiu a declarat că intenţionează să înfiinţeze la nivelul organizaţiei o formaţie de ansambluri populare formată din cinci băieţi şi cinci fete. Motivul?
„Tinerii din ziua de azi nu mai ştiu să danseze. Şi tocmai de asta, ar fi interesant, când merg la o nuntă să ştie să danseze. Organizaţia de Tineret nu se adresează doar tinerilor care sunt înscrişi în PNL” , a declarat
Sorin Cornilă preşedintele TNL de la municipiu.
[[banner]]
Sorin Cornilă a adus din nou în discuţie implicarea celor aproximativ 50 de membri ai TNL în organizarea Târgului Agro Zoo de la Popăuţi şi care în cele două zile de festival au îmbrăcat costume populare. Pe lângă „distracţia” de care au avut parte, liberalii susţin că au fost nevoiţi să facă şi curăţenie.
„
După târgul Agro Zoo ne-am implicat şi în acţiunea de curăţenie după târg, au rămas foarte multe gunoaie acolo, a fost foarte multă lume la târg şi s-au strâns foarte multe gunoaie. Organizaţia de Tineret s-a implicat şi se implică în acţiuni de genul acesta”, a spus
Sorin Cornilă.
Liberalul de la tineret a afirmat că nu are idee dacă şi seniorilor le-ar surâde o formaţie de dansuri populare.
CITEŞTE:
Ajutor (ne)sperat la Târgul liberal de la Popăuţi - FOTOGALERIE