Un consilier local din cadrul Partidului Conservator de la Botoşani a rămas fără funcţia din cadrul Consiliului Local din Vlădeni, din cauza sumei de ...1 leu. Practic această sumă reprezintă cotizaţia lunară pe care Gheorghe Acasandrei ar fi trebuit să o plătească la partid, însă ar fi refuzat timp de aproximativ 2 ani de zile să facă acest lucru.
În consecinţă, membrii Biroului Permanent al PC Botoşani au adus în discuţie situaţia consilierului local într-o şedinţă care a avut loc în cursul săptămânii precedente şi în care s-a decis retragerea sprijinului politic. Preşedintele conservatorilor botoşăneni susţine că nu a fost deranjat de suma care trebuia achitată ci, mai mult de atitudinea consilierului local. ”
Deja am înregistrat o demisie de onoare a unui consilier local de la Vlădeni care a refuzat sub orice chip să îşi plătească cotizaţia afişând o atitudine neconstructivă faţă de partid şi în şedinţa de Birou de joia trecută, l-am pus în discuţie, l-am invitat, am discutat fiecare în parte despre el şi nu am mai acceptat să îi acordăm sprijinul politic. El şi-a dat demisia văzând că tot Biroul era împotriva lui şi vom continua cu astfel de aleşi locali”, a declarat
Paul Onişa, preşedintele PC Botoşani. Onişa susţine că, în cadrul formaţiunii politice mai există cel puţin zece astfel de cazuri cu membri care refuză achitarea cotizaţiei şi în cazul cărora vor fi luate aceleaşi măsuri. ”
Am cerut vacantarea postului la Consiliul Local şi vom numi pe altcineva. Vrem să construim ceva împreună cu oameni noi. Cotizaţia unui consilier local este de 1 leu pe lună”, a mai spus
Paul Onişa.