Toropit de oboseală și intrat în concediu la numai două luni de la preluarea mandatului, revenit și plecat la hram când protestau șoferii în fața Palatului Administrativ, Costică Macaleți s-a mai ales cu o ispravă.
De această fără voia sa însă. Deși Consiliul Județean Botoșani, nici direct și nici prin instituțiile subordonate, nu s-a implicat în organizarea September Fest, a primit totuși aprecieri direct de pe scenă pentru că s-a ocupat de... festival.
S-a întâmplat vineri seară, după concertul susținut de Ansamblul Ciprian Porumbescu sin Suceava și Margareta Clipa.
Anamaria Chelaru, prezenatoarea spectacolului, s-a urcat pe scenă și a dat de veste:
”Să nu vă faceți planuri pe week-end – ul ăsta că Primăria și Consiliul Județean Botoșani s-au cam pus pe treabă”.
De altfel, președintele CJ Botoșai nici nu a fost prezent la manifestările de ieri seară.
De întreaga organizare a festivalului se ocupă o firmă privată după ce primarul Cătălin Flutur a refuzat să aloce fonduri de la buget și să strângă sponsorizări.
Anamaria Chelaru este actriță la Teatrul Vasilache și a mai prezentat astfel de manifestări.
Stră-strănepotul lui Mihai Eminescu derulează afaceri de milioane în România și Franța
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Bogdan Boeru, un rocker în turneu cu o carte nouă
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Vântul puternic și viscolul se întorc în Botoșani: COD GALBEN de vreme severă până joi
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Stejarii și-au luat revanșa tocmai la Lisabona după înfrângerea de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile