Inventivitatea botoșănenilor, când vine vorba de driblat normele de prevenire a coronavirusului, nu mai cunoaște limite. Ultimul exemplu vine tocmai de la Flămânzi.
Doi bărbați din orășelul menționat au abandonat autoizolarea și s-au refugiat la o stână.
Unul are 39 de ani, iar celălalt 27 de ani din orașul Flămânzi și ar fi trebuit să se afle în izolare la domiciliu, însă au fost depistați de către polițiști la o stână din extravilanul localității de domiciliu.
Cei doi au fost sancționați contravențional cu avertisment, iar ca măsură complementară s-a dipus carantinarea acestora pentru următoarele 14 zile.
De altfel, în ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani s-au verificat peste 1.173 de persoane și 29 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă.
În urma neregulilor constatate s-au aplicat 37 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 35.000 de lei.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024