FAZA ZILEI : Florăresele i-au scos la vânzare garoafele primarului - GALERIE FOTO
Trei membri ai organizaţiei municipale a PDL au împărţit în dimineaţa zilei de 8 Martie flori domnişoarelor şi doamnelor în zona capătul lui 1 şi apoi pe strada Primăverii, în apropierea Pieţei Viilor.
Fostul consilier municipal Constantin Costic alături de colegii săi au oferit femeilor câte o garoafă şi un mărţişor, precizând că le sunt acordate „din partea d-lui primar”. Nu s-a ţinut cont de vârstă, de la adolescente la pensionare, cu toate primind micul dar. Câteva vânzătoare chiar de flori din zonă au speculat momentul şi lăsând modestia la o parte au cerut de la democrat-liberali flori şi mărţişoare, după care s-au întors la standurile improvizate de pe trotuare şi le-au scos la vânzare. PDL-iştii nu au observat stratagema şi au terminat rapid cele 50 de fire pe care le aveau de împărţit în locul unde întoarce tramvaiul 102, după care au plecat să dea alte 50 pe Primăverii.