Opoziţia a găsit o nouă cale de pune la zid parlamentarii din arcul guvernamental. Dacă în urma dezbaterii legilor privind reducerea salairilor şi pensiilor s-a construit o pagină web, Listaruşinii.ro, special pentru a fi făcute publice numele parlamentarilor care au votat pentru aceste diminuări, după ce a picat ultima moţiune site-ul a avut parte de o actualizare amuzantă.
Astfel, sunt nominalizaţi toţi senatorii şi deputaţii care s-au abţinut de la vot şi care au căpătat astfel statutul de oaie. De ce? Pentru că
„la moţiunea de cenzură din 27.10.2010 au stat în turmă şi au cîştigat titlul de oaie”. Administratorii publicaţiei electronice doresc astfel să evidenţieze faptul că aproape toţi parlamentarii de la PDL, UNPR, UDMR şi minorităţi au participat la dezbateri, dar au refuzat să voteze, blocînd astfel trecerea moţiunii de cenzură şi implicit căderea Guvernului. Şi-au dobîndit astfel statutul de oaie inclusiv Daniel Humelnicu, Cătălin Buhăianu, Stelică Strugaru şi Nicolae Rebenciuc. Aflat iniţial pe „Lista ruşinii”, senatorul Liviu Câmpanu n-a mai fost făcut şi oaie deoarece a votat moţiunea.
Pentru ca tacîmul să fie complet, pe site s-a încărcat şi un joc prin intermediul căruia vizitatorii pot omorî… oi.
Redăm mai jos cîteva aspecte de pe noua variantă a „Listei ruşinii” :
Lista rusinii cuprinde parlamentarii care au validat genocidul social printr-una din următoarele atitudini:
• Au votat deschis, cu bilele la vedere, împotriva moţiunii PSD+PC
• Şi-au ascuns votul împotriva moţiunii PSD+PC
• Au fost prezenţi în Parlament, dar nu au votat
• Nu au fost prezenţi sau au plecat înainte de începerea votului
Fiecare din aceste atitudini a reprezentat un sprijin acordat Guvernului Boc pentru reducerea a tuturor pensiilor şi salariilor bugetarilor. Lista rusinii nu prezintă separat cele patru categorii de parlamentari, pentru că toţi sunt la fel de vinovaţi indiferent de modul în care şi-au trădat proprii alegători.
Toţi parlamentarii din această listă au pus mai mult preţ pe privilegii şi pe comandamente de partid, în dauna mandatului primit din partea propriilor alegători.
Nu trebuie uitat că în fruntea Listei rusinii se află chiar preşedintele Traian Băsescu şi primul ministru Emil Boc, care au luat efectiv decizia tăierii pensiilor şi salariilor.