Trei copii, care în seara zilei de luni, 15 februarie 2016, au sustras două raţe din curtea unei locuinţe de pe strada A.I.Cuza din oraşul Săveni, au dat nas în nas cu un echipaj de jandarmi, la mai puţin de 100 de metri de locuinţa respectivă.
Comportamentul lor a dat de bănuit jandarmilor şi, când aceştia au vrut să-i întrebe ce au învelit într-un hanorac şi transportă cu atâta grijă, cei trei au rupt-o la fugă, fiind însă în scurt timp ajunşi din urmă şi conduşi la sediul Grupei de Supraveghere şi Intervenţie Săveni. Deoarece sunt minori, doi dintre ei abia împlinind vârsta de 14 ani, iar cel de-al treilea fiind chiar cu un an mai mic, părinţii lor au fost chemaţi să asiste la întocmirea actelor procedurale de către oamenii legii, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Raţele care umblau libere prin curte ,,le-au făcut cu ochiul”, iar banii pe care sperau să îi obţină din vânzarea înaripatelor i-au motivat suficient de mult încât să sară gardul şi să le prindă.
Elisabeta Lipă a revenit pe o funcție de președinte: Nu se pune problema de incompatibilitate
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Donează pentru Laura, o fetiță care luptă să trăiască: Mai avem încă un an de urmat acest tratament
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Alertă de FRAUDĂ online: Escrocii se folosesc de numele firmelor de curierat ca să FURE bani
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
SINGURELE vouchere de la stat care nu s-au tăiat în 2025: CINE sunt beneficiarii
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Ministrul Rafila, explicații despre un virus care afectează mai ales copiii
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile