Dacă în anii precedenţi angajaţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor obişnuiau să efectueze acţiuni de control în colaborare cu alte instituţii, în această vară se pare că fiecare „a verificat” pe cont propriu. Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au renunţat la a-i mai invita pe inspectorii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică sau pe angajaţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Motivul? Procesele verbale privind neregulile depistate la agenţii economici controlaţi, care erau întocmite doar de una dintre instituţiile menţionate. „
Înainte controalele le făceam împreună cu DSV-ul şi cu DSP-ul, acum le-am făcut fiecare separat, pe linia noastră. Era bine , era frumos, dar unul trebuia să scrie procesul verbal. Şi atunci care era mai iute de condei, scria procesul verbal, scria abaterile care erau înregistrate şi sancţiona pe linia lui. Acum a mers fiecare ca să vedem care sunt problemele”, a afirmat
Alexandru Zarug, comisar şef CJPC. Controalele mixte au fost derulate cu precădere pe perioada verii la comercianţii din Piaţa Centrală.