În cadrul unei ședințe anterioare de Consiliu Județean s-a supus dezbaterii un proiect de hotărâre ce înlesnea intrarea în cadrul Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) a noului subprefect.
Odată parcursă această etapă, Daniela Beclea a fost deja convocată de această structură în dimineața zilei de joi, 26 mai 2016.
A fost prima și ultima dată când a fost prezentă la ședința ATOP. Cel puțin cu actuala componență, având în vedere că membrii autorității vor fi alții după alegerile din 5 iunie 2016.
”Bine ați venit în prima și ultima ședință a ATOP, dna subprefect Beclea astăzi ne-a onorat cu prezența la ședința noastră, îi urăm bine a venit și să dea Dumnezeu toți cei care sunteți reprezentanților instituțiilor statului să fiți și în următorul mandat. Cu excepția dlui Bunduc”
Dumitru Zmău, președintele ATOP
Sigur însă nu va mai face parte din ATOP șeful Poliției, Mihai Bunduc care urmează să se pensioneze de la data de 1 iunie 2016.
”După o viață dedicată profesiei se pensionează și zic eu, e momentul să-i spunem noi față de ceilalți din familie care i-au spus primii, să-i urăm o viață liniștită în continuare, o pensie ușoară și lungă și să se dedice în continuare în slujba comunității pentru că este o binecuvântare a întregii activități și experiența asta se capătă în ani și în timp și faptul că dăruiești o parte din tine comunității, este bine”
Dumitru Zmău, președintele ATOP
(G.E.)
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024