Parlamentarul Dan Bordeianu, cel care i-a cununat pe Roxana Anușcă și Florin Țurcanu, fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani și liderul PNL al aceluiași județ, a devenit ciuca bătăii de joc pe un ziar de satiră din România. Reporterii Kamikaze fac mișto de nașul Țurcanilor, spunând că acesta ar fi violator. Redăm mai jos articolul în toată splendoarea sa.
Unul din baronii județului Vaslui este Dan Bordeianu, parlamentar al acestei străvechi comunități de heterosexuali cu sânge fierbinte și erecții frecvente. Bordeianu este o valoare, motiv pentru care partidele politice din jur s-au luptat să îl atragă în rândurile lor, condamnându-l la ceea ce din exterior ar putea apărea ca fiind traseism. Prin 2008, omul era liberal, tipul cel mai înalt, pur și dezinteresat de liberal, respectiv național liberal.
În 2014 însă, profunzimea concepțiilor liberale personale a început să fie tulburată de anumite gânduri social democrate, care au condus la nevoia firească de a migra în sânul organizației (unii ar zice ”familiei”) PSD, asumându-și cu această ocazie și necazurile și preocupările intrării la guvernare. În parlament, activitatea lui este extrem de importantă, fiind vicepreședintele comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională, comisie care are nevoie de bărbați adevărați, nu de efeminați.
Și într-adevăr, studiul dezvoltării personale a deputatului arată că el este un astfel de om. O persoană care este de felul ei extrem de leală colectivităților și partidelor din care face sau a făcut parte, o persoană capabilă până la os (chiar cu sclipiri de geniu, că altfel de ce l-ar vrea toți?) dar și un bărbat care iubește femeia și a făcut asta încă din tinerețe. Pentru că în anii în care viitorul om politic o ardea și el prin Vasluiul anilor 80, preocupat de conflictul intern între socialdemocrație și liberalism, această dragoste de femei l-a și făcut de altfel, alături de doi colaboratori, în buna tradiție locală, să abordeze cu finețe pe stradă, să sechestreze în casă și să violeze cu poftă o femeie.
Femeia (sau cum se numește în jargon local genul acesta de creatură – ”curva dracului”) se pare că refuzase galanteria celor trei până ce ei au înțeles că, dacă i s-ar oferi câteva perechi de palme, ar putea fi convinsă să zică da (tinerii fiind prea bine crescuți ca să încerce ceva fără consimțământ). Victima a scăpat de-abia a doua dimineață de cele trei primate, folosind o viclenie greu de contracarat de o inteligență fie ea supranaturală că a actualului vicepreședinte al comisiei de ordine publică (le-a pretextat că se duce să le facă micul dejun, ieșind pe fereastră și fugind acasă, chiar dacă cei trei îi ascunseseră hainele).
Astfel că cei trei bărbați așteptau liniștiți omleta pe care o meritau, când i-a săltat duba. Raportul medico legal s-a păstrat și nu a arătat nimic grav (tăieturi sau amputări), ci numai câteva vânătăi și escoriații, majoritatea de la zbătut, dovadă clară că tinerii nu erau chiar niște animale. Deși această scenă romantică de Vaslui, a cărei repetare periodică desfide trecerea secolelor, tipul de societate sau eventuala ocupație străină a locului, precum și alte considerente de tip moral sau religios, este întrucâtva normală pe plan local, în cazul tânărului Bordeeanu o monstruoasă nedreptate a avut loc, junele fiind, nu se știe de ce, arestat, anchetat, incriminat și condamnat.
Fiind un om eminamente cinstit tânărul Dan a și mărturisit fapta, mai ales după ce polițiștii locali au insistat un pic pe la șale și coaste. De-abia acum la maturitate, privind și la modalitatea în care justiția statului de drept tratează violatorul, Dan Bordeeanu a înțeles că tot procesul a fost un abuz și o făcătură și că, în ciuda vânătăilor, semnelor de viol, hainelor femeii găsite la ei și mărturisirii, el, ca oricare alt vasluian adevărat de altfel, nu merita mai mult de câteva luni de control judiciar. Și poate înjumătățirea rațiilor de ciocolată.
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024