Viaţa la oraş reprezintă deseori o corvoadă şi asta au simţit-o pe propria piele locatarii unui bloc turn din municipiul Botoşani.
Câteva zile aceştia au rămas fără apă din cauza unei defecţiuni la demisol. Problema a fost rezolvată, însă doar temporar. O soluţie pe termen lung presupune o cheltuială ceva mai însemnată şi de aceea unul dintre proprietari s-a gândit să îşi mobilizeze vecinii. Şi a făcut-o printr-un anunţ fără perdea:
„Pentru a evita viitoarele neplăceri cauzate de avarii la instalaţia de apă care momentan se închide la toate 60 de apartamente se doreşte montarea în subsol a 6 robinete pe fiecare coloană ce alimentează apartamentele. Reparaţia costă aprox. 1.000 lei cu tot cu manoperă, aproxim. 18 - 20 lei de apartament şi are ca scop izolarea coloanei cu defect pt. a nu trebuie să ne căcăm toţi în pungi şi să aruncăm pe casa scării”.
În final, se solicită vecinilor să semneze pentru reparaţie.
Limbajul cât se poate de direct l-a deranjat pe un vecin de la turnul din Primăverii 10, care a adăugat pe respectivul anunţ: „atenţie la exprimare”.
Părerea acestuia că exprimarea a fost suburbană n-a prea fost împărtăşită şi de ceilalţi, până joi la amiază apelul fiind iscălit deja de 29 din cei 60 de locatari. Ba mai mult, unul dintre ei a completat anunţul cu propria versiune: „atenţie la scule”.
Câţiva vecini sunt convinşi că autorul anunţului este de fapt… o autoare, foarte grijulie mai totdeauna cu treburile blocului.
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Botoșănean căutat pentru furt calificat, arestat în Germania și predat autorităților române
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Centrul Militar Botoșani: Au început înscrierile pentru învățământul postliceal militar
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Contrabandiști prinși de jandarmi în Piața Centrală: S-au ales cu amendă și cu marfa confiscată
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile