Câteva tinere de prin Vorona și împrejurimi se vor gândi cu siguranță mult mai bine de acum înainte dacă să fure mireasa pe la nunțile la care merg. Și aceasta după pățania pe care au trăit-o în urmă cu exact o săptămână.
Salon Crescendo, restaurantul de evenimente deținut în centrul amintitei localități de către femeia de afaceri Daniela Șfaițer, a găzduit petrecerea de după căsătorie pentru Iuliana și Adrian.
Conform tradiției care se păstrează mai ales în mediul rural, pe la miezul nopții câțiva nuntași au... sustras mireasa.
Printre ei și mai multe fete care în arhicunoscuta negociere cu mirele au acceptat să îndeplinească și ele o sarcină.
Le-a părut însă rău când au văzut ce trebuie să facă.
Vornicul a adus un lighean cu apă prin care plutea și nu prea un măr, iar nuntașele ”hoațe” au fost puse să scoată fructul de acolo.
Nu cu mâinile, ci cu... gura.
”Am dat atâția bani pe machiaj și acum mi-l stric”, ”Nu este corect așa, să facem toate pedeapsa”, au încercat tinerele să protesteze.
Dar nu cum își dăduseră deja cuvântul nu au mai avut încotro și au executat... manevra. Unele au reușit mai repede, altele au avut însă nevoie de o mulțime de încercări până să extragă mărul din lighean.
Au fost totuși ajutate. Cu un... prosop. Nunta a continuat în hohote de râs.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile