Primarul de Româneşti a găsit o justificare cât se poate de originală pentru a refuza acordarea alocaţiei de susţinere a familiei unei femei din comună. Gheorghe Huţanu este nemulţumit că aceasta ar trăi în realitate cu alt bărbat şi, ca atare, nu îi mai plăteşte respectivul drept financiar.
„Deşi este căsătorită cu Ciornei Ioan, în prezent locuieşte în concubinaj cu Ciupercă Mihai”
În periplul său prin teritoriu preşedintele Consiliului Judeţean a ajuns în luna mai şi în comuna menţionată. A ţinut audienţe cu zeci de persoane, iar una dintre acestea, Elena Ciornei, domiciliată chiar în satul Româneşti, a reclamat că nu mai primeşte amintitul ajutor social. Mihai Ţâbuleac i-a trimis primarului o adresă în care îi cere lămuriri şi despre cazul acestei femei, iar răspunsul primit a fost terifiant.
„Pentru d-na Ciornei Elena domiciliată în satul Româneşti, comuna Româneşti, judeţul Botoşani, motivăm neacordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei pentru cei trei copii ai săi, Ciornei Mihaela, Ciornei Mariana şi Ciornei Florin pe motiv că aceasta, deşi este căsătorită cu Ciornei Ioan, în prezent locuieşte în concubinaj cu Ciupercă Mihai, în situaţia prezentă legea nu prevede acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei”, se arată în
adresa trimisă de primar Consiliului Judeţean.
Ajutor de căldură plătit în miezul verii
Acesta nu este însă singurul răspuns care i-a lăsat „interzişi” pe reprezentanţii CJ. Prin aceeaşi adresă primarul face cunoscut că un localnic va primit ajutorul de încălzire... în miezul verii.
„Pentru dl. Rîmbu T. Mihai domiciliat în satul Româneşti, comuna Româneşti, judeţul Botoşani, facem precizarea că ajutorul pentru încălzirea locuinţei aferent lunii martie 2011 pentru persoanele beneficiare de venit minim garantat, va fi plătit în luna iulie 2011”, se menţionează
în scrisoare.
„Nu este corect?” a întrebat
primarul Gheorghe Huţanu(foto dreapta) în legătură cu refuzul acordării ajutorului de susţinere a familiei. Acesta susţine că şeful CJ i-a făcut anticampanie în comună, că i-a cerut să-i pună la dispoziţie biroul său pentru audienţe şi că el a refuzat, astfel încât le-ar fi spus oamenilor că de mai toate problemele pe care le au vinovat se face primarul.