Disputele de decenii dintre Botoşani şi Suceava, care de-a lungul timpului au provocat catalogări de genul “Ţara Paielor” ori “Bazariştii” i-au adus pe locuitorii celor două judeţe în topul celor mai aprige rivalităţi din România.
Nu este unul tocmai serios, ci plin de umor şi ironie, fiind întocmit de către celebrul site TimesNewRoman.ro. Îl redăm mai jos:
• Botoşani şi Suceava. Botoșănenii au un plus de ură, pentru că sunt atât de săraci încât ura față de suceveni e singurul lucru care îi mai ține în viață;
• Harghita şi Covasna. Rivalitatea din această zonă are o cauză previzibilă: locuitorii ambelor județe susțin că ei au ajuns primii în Ținutul Secuiesc;
• Hârşova şi Tulcea. Tulcenii se urăsc de moarte cu hârșovenii pentru că fiecare dintre ei minte că a prins un pește mai mare decât celălalt;
• Vaslui şi Bârlad. Între aceste orașe există cea mai veche rivalitate din țară, apărută practic odată cu primul viol și prima crimă. La final de an, cele două orașe își numără violurile de peste an și primarul orașului câștigător, drept recompensă, îl violează pe primarul pierzător;
• Mizil şi Urlaţi. Dacă mizilenii nu s-ar urî cu urlățenii, restul românilor nici măcar n-ar ști că aceste două orașe sunt populate cu oameni;
• Vama Veche şi 2 Mai. Ambele sate de la marul mării se luptă pentru titulatura de cea mai preistorică zonă din România. Deocamdată, 2 Mai stă mai bine la lipsa facilităților, dar Vama Veche surclasează 2 Mai-ul la numărul de neanderthalieni care vin vara în vacanță;
• Brăila şi Galaţi. Cel mai tare se urăsc pentru că fiecare ocupă locul de muncă al celuilalt din București. Pentru că atât brăilenii, cât și gălățenii își urăsc mai mult orașul natal decât orașul rival și toți pleacă spre București, sau direct în afara țării;
• Cluj şi Bucureşti. O ură atipică, care merge într-un singur sens: clujenii îi urăsc pe bucureșteni, în timp ce bucureștenilor li se rupe de clujeni. Un fapt interesant este că clujenii îi urăsc pe bucureșteni mai mult decât pe unguri, în timp ce bucureștenii îi urăsc pe unguri mai mult decât clujenii;
• Timişoara şi Arad. Timișorenii urăsc atât de tare Aradul încât și-au pus palmieri în oraș, numai ca să se diferențieze de orașul rival;
• Sibiu şi Braşov. Cele două orașe se lăudau fiecare cu cea mai importantă moștenire lăsată de sași, dar de când Iohannis a ajuns președinte competiția asta nu prea se mai ține. Sibiul are totuși un ușor anvantaj: și-a trimis primarul la Cotroceni, în timp ce primarul Brașovului a ajuns în arest;
• Roşia Montană şi Pungeşti. Aici e vorba de o rivalitate recentă, care are la bază o mare trădare: hipsterii care trebuiau să salveze Roșia Montană au schimbat la un moment dat tabăra și au început să salveze Pungeștiul;
• Eforie Nord şi Eforie Sud. Aceasta este o rivalitate întreținută de vânt, care tot mută gunoaiele lăsate de turiști de pe o plajă pe alta.
FOTO: Galeria FC Botoşani în 2013, la un meci pe "Areni" cu Rapid CFR Suceava
CITEŞTE ŞI:
Negocieri avansate pentru introducera unui charter de vară pe ruta Suceava-Antalya
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile