Chiar dacă remiza înregistrată sâmbătă de FC Botoșani, 0 – 0 pe ”Municipal” cu Universitatea Cluj, nu i-a oferit prea multe motive de bucurie, omul de afaceri care controlează clubul a pus totuși ochii pe un fotbalist. Nu neapărat în sens pozitiv.
Pe Valeriu Iftime l-a mirat greutatea vârfului de atac al oaspeților, Mamadou Thiam, căruia i s-a părut supraponderal.
”Chiar e simpatic cum arată. La fotbal nu ar trebui să îi primești pe stadion pentru că face fotbalul, face sportul de râs”,
Valeriu Iftime, patron FC Botoșani.
Chiar și cu această condiție fizică, businessmanul l-a văzut periculos pe Thiam cu mingea la picior și a apreciat că, la gabaritul său, are totuși vitează.
În vârstă de 27 de ani, vârful senegalez al clujenilor are în palmares 94 de meciuri în liga secundă din Franța.
A jucat la Dijon, Clermont Foot, Barnsley FC, care evolua atunci în Championship (liga a II-a din Anglia), KV Oostende (prima ligă din Belgia), AS Nancy-Lorraine.
În vara anului 2015, Mamadou Thiam a reprezentat Senegal la Campionatul Mondial U20, ajungând până în semifinale. La acel turneu final, atacantul a marcat un gol în remiza din grupe cu Columbia (1-1) și golul victoriei în sferturile de finală cu Uzbekistan (1-0).
Declarația zilei 31 ianuarie 2025
Gabriela Erdic
Jan 31, 2025
Gabriela Erdic
Jan 31, 2025
Fonduri suplimentare pentru pensionari: Ce sume ar putea primi în 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Bărbat dat jos de la volan de polițiști: Conducea în zig-zag si a ajuns pe sensul opus
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile