Inițial au fost șase pregătiți pentru sondajele care stabilesc unicul candidat la Primăria Botoșani. Apoi au fost cinci. După încă o săptămână au fost făcute publice trei nume de botoșăneni, din care unul îi va contracandida, cel mai probabil, pe Ovidiu Portariuc sau Cătălin Flutur.
Ion Dumbrăveanu, Silviu Ștefan Burlacu și Gabriel Atodoroaie sunt cele trei persoane care ar putea candida la Primăria Botoșani din partea ALDE. Din rândul celor eliminați e pare că a făcut parte și fostul șef al Poliției Rutiere, Dumitru Zmău, amănunt ce a fost făcut public ulterior.
”Eu am fost cu propunerea ca un om cu experiență politică și care a făcut foarte bine în județul Botoșani, cum este dl. Zmău, voiam să-l propunem pentru candidatul la Primăria Botoșani”, a dezvăluit Dumitru Codreanu, unul dintre liderii noi din ALDE.
Cel vizat, Dumitru Zmău, a declarat că a refuzat respectuos din cauza vârstei. Și pentru că, un tânăr ar face probabil mai multă treabă decât ar putea el. Dar un tânăr corect și curat din punct de vedere al problemelor legale.
”Eu îmi știu capacitatea mea și de acum vârsta nu te iartă. Deci noi învățăm să promovăm un om care… știți cât de rău sunt eu, dacă îl mai punem pe dl. Codreanu și pe dl. Zarug, ăla, știți vorba celebră, rămâne cu sula în coaste. Deci vom sta aproape de el, dacă nu intri în cartiere, nu stai de vorbă cu cetățeanul din ușă în ușă, apari că ai schelete prin dulapuri sau ceva ce nu am cunoscut noi, o iei în freză”, a declarat Dumitru Zmău, în cadrul unei conferințe politice.
Mai mult, fostul polițist a arătat că și îndelungata sa carieră în haina statului și-au pus o amprentă asupra sa.
”Iar eu nu că am refuzat, am fost cumva mândru că partidul și toți ceilalți care au venit, conservatorii și liberalii reformatori au încercat să mă convingă să candidez la Primărie. Eu știu ce am făcut în viața mea, deci nu am de ce mă ascunde. Am fost și persoană controversată pentru că așa se întâmplă în societatea de astăzi. Dar am demonstrat prin ceea ce am făcut că nu am fost un om care m-am ascuns, nu am încălcat legea. După 35 de ani de Poliție nu ieși prea sănătos la minte”, a încheiat râzând Dumitru Zmău.
Spre finele lunii în curs, urmează să fie făcut public numele celui care stă cel mai bine în sondajele ALDE pentru cursa din data de 6 iunie în cadrul alegerilor locale. (G.E.)
Te-ar putea interesa și: Trei ANONIMI în politică în cursa pentru funcția de primar a municipiului Botoșani
Botoșănean ajuns la spital după ce a căzut de pe o trotinetă electrică în fața sediului Poliției
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ: Casă în pericol din cauza unui incendiu, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024