Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean s-a pus pe fapte mari. Mai nou, şeful judeţului a anunţat că va efectua mai multe vizite de lucru în străinătate şi va fi atent la conversaţiile purtate peste hotare. Asta pentru ca în decurs de un an de zile să poată utiliza limba engleză în discuţiile cu ziariştii.
Florin Ţurcanu va merge în decursul lunilor octombrie şi noiembrie la Londra, Bruxelles şi Veneţia. Vizita în Italia se datorează unei invitaţii primită de Consiliul Judeţean la o acţiune la care vor fi prezenţi mai mulţi română din peninsulă.
„Vor fi şi românii care trăiesc prin Italia prezenţi acolo şi noi trebuie să vedem acolo şi să vedem exact cum putem lega o relaţie între Italia şi România. Voi merge cu dl. Sorescu, CJ este invitat la un târg agricol din Veneţia unde vor fi prezenţi şi români care au afaceri în Italia”, a declarat
Florin Ţurcanu, preşedintele CJ.
Astfel de deplasări îl vor ajuta pe Florin Ţurcanu în a-şi însuşi din vocabularul limbii engleze pe care intenţionează să o înveţe. Şeful judeţului a recunoscut zâmbind că a învăţat multe din mers mi ales de când a intrat în politică.
[[banner]]
„Dacă tot aţi observat că am un fost un elev corect şi silitor şi mi-am învăţat lecţiile de când am intrat în politică, vreau să mai merg şi afară să fiu într-o zi cu voi şi să vorbim şi în engleză nu numai în română. La început poate nu puteam să vorbesc bine în română, dar am învăţat împreună cu voi, recunosc lucrurile astea”, a mai afirmat
şeful CJ.
Florin Ţurcanu a explicat că a mai avut sincope cu privire la cultura generală dat fiind faptul că de mic copil, fiind crescut la ţară, s-a îngrijit mai mult de munca printre animale şi mai puţin de carte însă este îndeajuns de ambiţios pentru a recupera.
„
Eu de mic am fost pus la treabă, nu am stat să citesc 10 cărţi pe săptămână cum au citit alţii care au avut posibilitatea. Eu nu. M-a pus tata la oi, la vaci că aşa era atunci. Dar citesc acum. Fac recuperare şi vreau să-mi planific să vorbim şi în engleză să vedeţi că Ţurcanu poate”, a mai spus râzând
Ţurcanu.
CITEŞTE:
FAZA ZILEI : Pe şeful judeţului îl ceartă tatăl de-i creşte tensiunea