„Un deputat împotriva traficului de influenţă”, acesta este titlul de deschidere al numărului 25 din publicaţia „Plai Dărăbănean”, iar personajul principal este deputatul Stelică Strugaru, ales tocmai pe Colegiul Darabani.
Publicaţia a cărei apariţie parlamentarul a recunoscut în mai multe rânduri că o sprijină financiar include un interviu pe o pagină chiar cu demnitarul democrat-liberal în care acesta îşi prezintă realizările din timpul mandatului, de la bani pentru şcoala din Hudeşti la unele ajutoare acordate „din bugetul personal”. Înainte de a-şi enumera aspectele pozitive din activitate deputatul face însă câteva referiri la traficul de influenţă.
„Aş dori să precizez că rolul unui parlamentar este de a face legi cât mai bune pentru cetăţeni şi nu de a aduce bani la primării. Până la urmă ştiţi cum se numesc aceste insistenţe – trafic de influenţă. În curtea unui gospodar nu-i poţi impune cum să-şi aşeze acareturile, mobila sau covoarele, aşa şi la primării”, îşi expune
Stelică Strugaru punctul de vedere. „Deputatul în care electoratul din colegiul nr.4 şi-a pus multe speranţe”, după cum se redă în publicaţie, este nimeni altul decât singurul parlamentar de Botoşani împotrivă căruia Agenţia Naţională de Integritate a făcut sesizare la Parchetul General deoarece şi-a angajat băiatul, Radu Strugaru, la cabinetul de parlamentar, plâtindu-l din banii statului. ANI îl acuză de conflict de interese pe parlamentarul care locuieşte într-o vilă impozantă din oraşul Darabani.
(S.B.)
CITEŞTE DESPRE SCANDALUL ÎN CARE SUNT IMPLICAŢI MAI MULŢI PARLAMENTARI, PRINTRE CARE ŞI STELICĂ STRUGARU:
ANI a sesizat Parchetul General al României în cazul deputatului Stelică Strugaru