Momente amuzante în incinta Palatului Administrativ.
În sala Nicolae Iorga, astăzi de la ora 10:00 a fost convocată ședința ordinară a Consiliului Județean Botoșani.
Unul dintre vorbitori a fost Gheorghe Sorescu, fost președinte al CJ Botoșani, actualmente consilier județean PNL.
A adus în discuție „realizările” de la instituția pe care a condus-o și a remarcat-o pe cea mai avansată, respectiv podul de la Broscăuți care trece peste Jijia și care este realizat în proporție de 63%.
„Reabilitarea podului peste Jijia, singurul proiect avansat cu 63%. Numai că am trecut pe acolo și am intrat în râpa aia, era să rămânem acolo, adică trebuie o semnalizare mai mare”,
Gheorghe Sorescu, consilier județean
Replica lui Dorin Birta a stârnit râsete în sală: „Acela este pentru animale. Este redirecționată circulația, acel pod este pentru a traversa animalele”.
Mirela Saucă: „Dv. sunteți plantă, dl Sorescu”
Gheorghe Sorescu: „Da, eu sunt plantă….”
„Nu, nu, nu, acela e făcut special pentru cetățenii care plimbă animale”, a încheiat discuția Dorin Birta.
Reabilitarea podului de la Broscăuți este realizată prin PNDL II, iar investiția are o valoare de peste 2,3 milioane de lei
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
Doliu la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”: Un profesor de 53 de ani s-a sinucis
Oana Sava
Mar 12, 2025
Memorialul Ipotești se pregătește pentru... Școala de vară
Oana Sava
Mar 12, 2025
Un preot din Botoșani donează mobilier pentru copiii care nu au unde să-și facă temele
Oana Sava
Mar 12, 2025
Scandal monstru în Centrul Vechi, șapte persoane au fost amendate
Oana Sava
Mar 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile