Activitate inedită la o primărie din judeţ. Instituţia a fost solicitată de postul Prima TV să intermedieze găsirea unor d-ne dispuse să participe la emisiunea „Schimb de mame”. Receptivi la cererea televiziunii, funcţionarii de la Primăria Brăeşti au lipst un anunţ pe avizier prin care aduce la cunoştinţa celor interesaţi de căutările de la Prima.
Sunt menţionate şi câteva condiţii pentru înscrierea concurentelor. Astfel, mamele trebuie să provină dintr-o familie cu minim trei copii, aceştia trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani, iar filmările se vor întinde pe durata a şapte zile.
„Mama însă va fi ocupată numai cinci zile”, se precizează în
anunţul postat la sediul instituţiei. Interesant este şi că mămicilor li se promit nici mai mult, nici mai puţin de 450 de euro pentru semnarea unui contract cu postul de televiziune. În ciuda acestui lucru n-a fost deocamdată găsită nici o amatoare de participare.
„Doreau să ia nişte candidaţi, dar nu merge nimeni. Au căutat, mă sunau zilnic aproape”, a afirmat
Ioan Toma, primarul de Brăeşti, care susţine că nu i s-a promis nici un câştig în eventualitatea găsirii unor concurenţi.
„Dacă dă comision mă duc eu”, a spus glumind
primarul.