FAZA ZILEI : Un primar PSD vrea să doneze bani din buget pentru CJ - VIDEO
Moment unicat în şedinţa Consiliului Judeţean de marţi. Printre participanţi s-a numărat şi primarul de Coşula, una dintre localităţile cele mai avantajate la împărţirea fondurilor de la bugetul de stat. Acesta a cerut să ia cuvântul atunci când se dezbătea solicitarea prefectului de revocare a hotărârii privind repartizarea sumelor pentru echilibrare de la bugetul consolidat.
În timp ce toţi ceilalţi primari au cerut ani de-a rândul câţi mai mulţi bani, iar unii au făcut scandal că au primit prea puţini, Mircia Acatrinei a venit cu o iniţiativă fără precedent. El a propus nici mai mult, nici mai puţin, ca primăriile conduse de membri PSD şi PNL să doneze o parte din banii primiţi Consiliului Judeţean. „Ar fi un compromis şi sumele astea care sunt prin Consiliul Judeţean şi PSD-ul şi PNL-ul să doneze câte 10% şi suma care se adună să rezolve problema judeţului Botoşani. Aş ruga pe domnii consilieri de la PSD şi de la PNL să ia în vedere propunerea făcută”, a afirmat Mircia Acatrinei. Intervenţia sa, în care a mai precizat că, de fapt, în spatele atribuirii discreţionare a fondurilor s-ar afla primarii, a stârnit rumoare în sala de şedinţă.
„Avem la Botoşani un Consiliu Judeţean descalificat complet” Unii consilieri judeţeni, colegi de partid sau de alianţă, au rămas „interzişi” când au auzit propunerea, pe alţii i-a bufnit râsul. „În intervenţia pe care aţi făcut-o nu aţi făcut altceva decât să spuneţi că avem la Botoşani un Consiliu Judeţean descalificat complet. Adică, deşi noi credeam că liderii de partid de la PSD şi PNL ne-au adus în situaţia asta absolut regretabilă, aţi venit şi aţi spus că, «nu nu nu, nu de acolo a plecat tot răul, ci de la primari». Pe de la altă parte dvs. spuneţi că, deşi CJ este cel care face alocările, am ajuns într-o situaţie absolut inversă, de la primării să vină alocările către Consiliul Judeţean”, a comentat Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ, intervenţia primarului de Coşula. Nici un consilier judeţean şi nici şeful CJ nu au supus la vot o asemenea iniţiativă.