Dosarul morţii Mădălinei Manole ar putea fi redeschis după ce o româncă, care este profiler şi analist investigaţii criminale, a identificat mai multe erori făcute în timpul anchetei de poliţiştii români, care au stabilit că artista s-a sinucis.
Mihaela Brooks, profiler şi analist investigaţii criminale în Canada, a declarat că există posibilitatea ca specialişti ai FBI să se implice în acest dosar, potrivit cancan.ro
Mihaela a declarat că ea şi Pete Klismet, partenerul ei, vor veni în septembrie în România pentru a face reconstituirea în acest caz.
” Vom face acest lucru pe baza documentelor de la dosar şi a urmelor de la locul faptei. Am copia dosarului. Din 2010 încerc să redeschid cazul pentru o [re]investigaţie lipsită de erori. Din păcate, ancheta care a fost făcută are lacune care au influenţat negativ finalizarea cazului, de aici şi circul mediatic creat în jurul morţii Mădălinei. Aceste erori pot fi corectate dacă cazul este reanalizat pe baza dovezilor care au fost ignorate la prima investigaţie. Pot dovedi asta”, a mai spus ea.
Mihaela Brooks afirmă că în 2010 a intrat în posesia unei părţi importante din dosar şi că a discutat despre asta cu experţi din mai multe domenii. Profilerul afirmă că părinţii Mădălinei Manole au motive întemeiate să ceară redeschiderea cazului, şi asta pentru că anchetatorii nu au reuşit să dovedească că a fost sinucidere sau crimă.
Românca a mai declarat că în cazul unui deces prin otrăvire ancheta trebuie să se facă ca pentru omucidere, şi asta până se stabileşte dacă a fost omor sau sinucidere. Mihaela a vorbit şi despre biletul de adio lăsat de artistă şi spune că în majoritatea cazurilor, victimele nu lasă astfel de bilete. Mai precizează că dacă există, aceastea sunt analizate pentru a se stabili dacă a fost un bilet autentic sau nu.
”Biletul de adio este cel puţin suspect”, a spus Mihaela Brooks.
Potrivit profilerului, Petru Mircea, soţul Mădălinei, a dat puţine detalii anchetatorilor despre poziţia în care a fost găsită artista.
Mihaela Brooks spune că dacă anchetatorii i-ar fi cerut aceste detalii ulterior, ele trebuiau coroborate cu pozele pe care poliţiştii trebuiau să i le facă în calitate de martor, şi asta pentru că avea sânge pe mâini.
Mihaela Brooks este expertă în investigaţii criminale şi profiler în Statele Unite ale Americii şi Canada, cu experienţă internaţională în analiză a criminalităţii şi antiterorism. A terminat masterul la Universitatea Militară din SUA. Din 2002 s-a mutat în Canada şi a lucrat la Ministerul de Interne în regiunea Ontario. Românca a început să analizeze decesul Mădălinei în momentul în care a constat că dosarul are multe hibe.
Citește și: Moartea Mădălinei anchetată de FBI – Întrebările care au rămas fără răspuns
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024