FC Botoşani a confirmat forma excelentă în care se află şi a învins la Braşov pe nou promovata Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.
Disputată pe ninsoare, prima repriză a fost una mai echilibrată, cu ocazii de ambele părţi.
Roş-alb-albaştrii au dat însă lovitura în primul minut de prelungire, când Laurenţiu Buş a transformat un penalty obţinut de Roman.
După pauză moldovenii s-au aflat la timona partidei, iar în minutul 55 Mihai Bordeianu a şutat de la marginea careului, mingea fiind deviată în poartă de Marius Burlacu.
De la un minut la altul ninsoarea s-a înteţit, terenul a devenit tot mai desfundat şi pe acest fundal, în minutul 78 Hadnagy a fost eliminat după ce arbitrul George Găman i-a arătat al doilea galben pentru o simulare la o intrare prin alunecare a lui Dumitraş şi a primit automat roşu.
La scorul de 0 – 2 oaspeţii au ratat câteva ocazii rarisime prin Kuku, Oaidă şi Târnovan.
Costel Enache a mizat pe următorii jucători:
Cobrea – Unguruşan, Miron, Burcă, Dumitraş – Tincu, Moruţan (83 Serediuc), Bordeianu – Buş (70 Oaidă), Kuku, Roman (57 Târnovan).
În urma acestei izbânde FC Botoşani ajunge la 28 de puncte şi îşi păstrează locul 4 în Liga 1.
CLICK ŞI VEZI GOLURILE
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
„Mica Unire” marcată la Botoșani cu absențe de marcă și apariții surpriză – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
O fetiță din Botoșani internată în spital are nevoie de ajutor: CUM puteți ajuta
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
ACUM: Iftime scriitorul, la ”Botoșăneanul TV” cu ”Eseul carnivor”! – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
ACUM: Oficialitățile și Garda de Onoare adunate în fața Poliției pentru Mica Unire – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile