Valeriu Iftime a trebuit să returneze o parte din fondurile primite de la municipalitatea botoşăneană în decursul anului 2010 după ce, Curtea de Conturi, în urma unui control făcut la FC Botoşani a constatat că o parte din bani ar fi fost cheltuiţi în mod necorespunzător.
Drept urmare la începutul săptămânii viitoare, patronul de la Elsaco va avea o întâlnire cu
primarul Ovidiu Portariuc pentru a vedea dacă este posibil să obţină o nouă finanţare în contul banilor pe care i-a returnat de curând. „
Am nişte chestiuni legate chiar de finanţare pentru că noi am avut un fel de datorie, a venit Curtea de Conturi şi noi am decontat nişte cheltuieli pe care le-am făcut înainte de acordarea contractului de finanţare, dar noi aveam programul de finanţare în luna mai şi dacă nu aveam cheltuială înseamnă că nu putea să cheltui banii ăia şi asta înseamnă că în luna mai 2010 am cheltuit doar 750.000 de lei de la Primărie, asta pentru cei care mă contestă că nu dau bani la fotbal eu”, a declarat
Valeriu Iftime, finanţatorul grupării locale de fotbal.
Decizia Curţii de Conturi a fost contestată în instanţă însă magistraţii de la Suceava s-au pronunţat împotrivă. „
Iar anul acesta a trebuit să dau banii aceştia înapoi, pentru că aşa a spus Curtea de Conturi, a fost o judecată la pachet la Curtea de Apel şi toată lumea a spus că a avut conotaţie politică, Botoşani a pierdut la Curtea de Apel toate contestaţiile care le-a făcut la Curtea de Conturi şi acum a trebuit să dau banii înapoi”, a mai spus
Valeriu Iftime care a mai spus că suma a fost plătită din banii primiţi de la Vaslui pe Paul Papp, achitând totodată şi datoriile pe care clubul le avea la bugetul de stat.