Roş-alb-albaştrii continuă campania furibundă de reziliere a contractelor. Dacă de la finalul sezonului s-a renunţat la jucători „de import”, astăzi conducerea a pus capăt şi relaţiei cu singurul botoşănean get-beget din primul 11.
Florin Acsinte a avut o discuţie cu directorul FC Botoşani, Cătălin Anton, care l-a anunţat de intenţia clubului de a-i reduce contractul la jumătate, în condiţiile în care oricum la formaţia botoşăneană se plătesc printre cele mai mici salarii şi prime de joc din întreaga ţară.
Jucătorul a refuzat, precizând că, în iarnă, când a revenit practic acasă, discuţiile au fost cu totul altele.
„Cred că a fost dorinţa staff-ului tehnic. Un membru al staff-ului, cred, şi în acelaşi timp cred că şi a conducerii. Noi am discutat ceva, am detaliat în cuvinte ceva, am mers pe încredere, dar s-au schimbat lucrurile. În România nu poţi să mergi pe încredere, doar verbal. Noi am avut o înţelegere verbală când am semnat contractul şi acum s-a schimbat”,
Florin Acsinte, fundaş stânga.
Acesta crede că i s-a făcut o nedreptate, lucru care în opinia sa este dovedit de rezultatele obţinute de FC Botoşani cu el în teren, dar şi de datele statistice strict privitoare la evoluţia sa.
A fost mai mult decât surprins de decizie deoarece nu a purtat nici o discuţie pe această temă cu antrenorul principal Costel Enache, de la care aştepta să îi spună direct şi în faţă dacă nu îl mai doreşte, „dar eu sunt un tip direct, echilibrat, nu vreau să dau vina pe o persoană anume”.
„Nu aveam un salariu exorbitant, să nu creadă lumea că eu am venit la Botoşani pentru bani, neapărat. Am venit să ajut clubul, dar din păcate cred că am fost înţeles greşit (…). Probabil că au fost jucători care au dat mult mai puţin decât mine pe teren, dar au avut mai mult în buzunar şi nu mi se pare corect. Dar repet, nu am avut un salariu mare, ca acum să-l mai şi micşoreze”,
Florin Acsinte, fundaş stânga.
Apărătorul, fost căpitan al echipei ani la rând, a precizat că măsura luată îl încurcă şi în viaţa privată întrucât abia se mutase cu soţia şi copilul la Botoşani, pentru ca acum să se vadă în situaţia în care trebuie să părăsească din nou oraşul.
El semnase în iarnă un contract pe jumătate de an cu opţiune de prelungire pe încă doi. Practic, în pauza de vară trebuia doar să se activeze prelungirea, numai că FC Botoşani i-a pus condiţia inacceptabilă pentru jucător de diminuare a salariului aproape la jumătate.
Florin Acsinte revenise la FC Botoşani după ce a obţinut locul 3 cu Pandurii Târgu-Jiu în Liga 1 şi câştigase Cupa şi Supercupa României cu FC Voluntari.
Şi-a împărţit cu Muşat meciurile ca titular pe postul de fundaş stânga, rămânând în memoria microbiştilor cu golul senzaţional reuşit la Craiova, în semifinalele Cupei României.
Florin Acsinte are peste 250 meciuri jucate şi mai mult de 10 goluri înscrise pentru FC Botoşani.
Culmea este că FC Botoşani a renunţat şi la celălalt apărător stânga, Nicolae Muşat, echipa rămânând descoperită, cel puţin pentru moment, pe acest post. Nu este exclus ca în locul botoşăneanul să fie adus un jucător din străinătate.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Amendă de 20.000 de lei și dosar penal pentru un botoșănean: CE avea ascuns în mașină
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Șoferiță prinsă pe bulevard la volanul unei mașini „fantomă”
Oana Sava
Jan 16, 2025
Tânăr pus la pământ, lăsat fără bani și telefon: Polițiștii au deschis un dosar penal
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Începere proiect "DEZVOLTAREA MICROINTREPRINDERII PRINT NORD MEDIA SRL" - cod SMIS: 313855
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Atenție șoferi! Meteorologii anunță COD GALBEN de polei și ceață
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile