Dinamo s-a reunit azi în perspectiva noului sezon, dar la vizita medicală din această dimineaţă nu a fost prezent şi Daniel Popa. Atacantul "câinilor" este foarte aproape să ajungă la FC Botoşani, sub formă de împrumut.
DigiSport scrie că interesul moldovenilor pentru jucătorul de 21 de ani şi negocierile cu Dinamo au fost confirmate de preşedintele celor de la FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, care a dezvăluit că cele două cluburi sunt la un pas de un acord.
"Îl dorim pe Daniel Popa. Suntem în discuții pentru un împrumut pe un an de zile. Cred că ne vom înţelege", a declarat Cornel Şfaiţer, pentru Digi Sport.
În sezonul trecut, Daniel Popa a jucat de 11 ori în Liga 1, niciodată ca titular, fără a reuşi să marcheze vreun gol. În schimb, s-a remarcat în Cupa Ligii, unde a înscris 3 goluri, în tot atâtea apariţii.
În stagiunea precedentă, 2015/16, fotbalistul alb-roşiilor s-a remarcat la Chindia Târgovişte, pentru care a punctat de 16 goluri în 31 de prezenţe în liga a doua.
Prestaţiile solide de la Chindia l-au adus şi în atenţia celor de la FC Botoşani, însă transferul nu s-a concretizat, iar jucătorul a ajuns la Dinamo. Acum, după un an, Daniel Popa este foarte aproape să se transfere, chiar dacă sub formă de împrumut, în Moldova.
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile