Conducătorii FC Botoșani au primit cu stupefacție decizia comisiei de evaluare și selecționare a proiectelor sportive prin care întreaga sumă alocată de municipalitate, un milion de lei, a fost direcționată spre Asociația Club Sportiv Magnum.
Toți banii au fost repartizați clubului de handbal care a reușit contraperformanța istorică de a termina primul sezon în Liga Zimbrilor (echivalentul Ligii 1 de fotbal) cu zero puncte. CS Magnum a înregistrat 27 de înfrângeri din 28 de meciuri și o remiză, numai că a fost penalizat pentru folosirea fără drept a unui jucător astfel încât a pierdut și singurul punct pe care îl câștigase pe teren.
În același timp, FC Botoșani a încheiat al doilea sezon consecutiv evoluând în play-off, adică în turneul celor mai bune șase echipe, din care se stabilesc campioana și participantele în cupele europene.
Numai ținând cont de evoluțiile celor două formații în sezonul 2020-2021, președintele grupului ”Elsaco”, proprietarul FC Botoșani, crede că este o bătaie de joc și jignire să se aloce 1 milion de lei la handbal și zero lei la fotbal.
În opinia sa, ce s-a întâmplat astăzi capătă aspecte penale, fie și pentru simplul fapt că programul de finanțare derulat de Primăria Botoșani este destinat „promovării sportului de performanță”, ori Magnum tocmai a suferit o retrogradare rușinoasă și numai despre ”sport de performanță” nu se poate vorbi.
”Este un denunț. Dacă nu vine DNA-ul să-i aresteze, înseamnă că țara a adormit. O asemenea greșeală politică pe care a făcut-o primarul, indiferent de ce angajamente sau ce obiectiv are, astăzi, cu legislația sportivă, să claseze handbalul în fața fotbalului în Botoșani ca sport de performanță, ca imagine a orașului, în opinia mea este o comisie subordonată, fără nici un fel de orizont, care merită nu numai dată afară, ci pur și simplu anchetată pentru că acesta este un furt de bani publici”,
Valeriu Iftime.
Acesta cataloghează drept ”rechizitoriu” și ”denunț” hotărârea comisiei care a respins proiectul FC Botoșani pentru că ar fi avut încasări de peste 20% din buget provenind din bilete, în condițiile în care nu s-a jucat fotbal cu spectatori de anul trecut din luna martie, iar veniturile din biletele și abonamente au fost cele mai mici din ultimii cinci ani.
”Cât de prost trebuie să fii ca să faci un asemenea calcul? Cât minte are omul acela, șef de comisie? E rușinos! Nu că e rușinos, eu dacă azi aș fi șeful de comisie de acolo, aș avea o stare de depresie și m-aș duc să mă internez o săptămână, să îmi revin. Cum să scrii o asemenea enormitate?!”,
Valeriu Iftime.
În opinia omului de afaceri, comisia nu a avut decât un simplu rol de executant, iar măsura de alocare a tuturor banilor către handbal aparține primului om din Primăria Botoșani.
”Eu cred că primarul a vrut să dea banii către handbal. Treaba lui. Dacă astăzi primarul crede că poate juca fotbalul ca pe o minge personală și că acest fotbal este al lui Iftime sau al nu știu cui, greșește teribil. Repet, o asemenea judecată a unei comisii de genul acesta este de natură penală. Nu te joci cu banii oamenilor (...). Dl primar crede că face cu banii publici ce face cu salariul propriu. Este de natură penală”,
Valeriu Iftime.
FC Botoșani va depune contestație la decizia amintitei comisii, care a împărțit fondurile într-un mod fără precedent, iar conducătorii clubului trag nădejde ca edilii să schimbe hotărârea inițială.
”Sper ca primarul să înțeleagă că funcția de primar nu este una de arendaș căruia i s-a dat o căruță și niște bice ca să conducă comunitatea. Comunitatea, astăzi dacă întrebi 10 oameni, 10 îți spun că fotbalul este în fața handbalului pe performanțele actuale”,
Valeriu Iftime.
este bugetul clubului, care se confruntă cu dificultăți financiare tocmai din cauza lipsei spectatorilor și a încasărilor aferente din bilete și abonamente
”Sper să se trezească. Dacă are minte trezească, sper să se trezească, dacă nu, și o ia la ambiție, va pierde mult”, a concluzionat Valeriu Iftime cu privire la Cosmin Andrei, catalogând totodată drept ”o insultă totală” alocarea întregii finanțări unui club de handbal care a retrogradat rușinos și nici măcar un leu clubului de fotbal: ”Râde lumea de noi, e de râsul râsului”.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile